Bărbat cercetat de poliţiştii antidrog pentru efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive
Poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Financiare Constanţa şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, au identificat într-un magazin, din Constanţa 152 de plicuri cu produse susceptibile de efecte psihoactive.
La data de 23.01.2011, poliţiştii Serviciului Antidrog din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Constanţa, împreună cu lucrători din cadrul Gărzii Financiare Constanţa şi Oficiul pentru Protecţia Consumatorului Constanţa, au acţionat pentru combaterea traficului cu substanţe psihoactive pe raza municipiului Constanţa. Astfel, poliţiştii au efectuat un control la un magazin, unde au găsit expuse la vânzare 152 plicuri cu produse susceptibile de efecte psihoactive, interzise la vânzare prin Legea nr.194/2011, în lipsa unei autorizaţii speciale.
Faţă de administratorul societăţii, T. G., de 46 ani, din Constanţa, s-a dispus întocmirea unui dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 16 alin. 1 din Legea nr. 194/2011.
De asemenea, Comisarii Gărzii Financiare şi inspectorii Oficiul pentru Protecţia Consumatorului au aplicat amenzi contravenţionale în valoare totală de 12.000 lei.
Cercetările continuă de către procurorii D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Constanţa, împreună cu poliţiştii antidrog, pentru stabilirea sursei substanţelor şi identificării şi probării activităţii infracţionale a tuturor participanţilor.
Bărbat cercetat de poliţiştii antidrog pentru efectuare de operaţiuni cu produse susceptibile de efecte psihoactive
Poliţiştii Serviciului Antidrog