Mama unui bebeluş care a murit în spital în luna aprilie a primit astăzi răspuns de la Colegiul Medicilor Dolj, unde a fost depusă sesizare.
Mihaela Oprea (27 de ani), mama pruncului care în luna aprilie a decedat în spital, după ce a fost adus pe lume la Spitalul Filantropia, a fost astăzi informată de către Colegiul Medicilor despre ancheta începută în acest caz. "În urma solicitării, vă înştiinţăm că dosarul a fost trimis la data de 20-01-2012 de la comisia de specialitate la comisia de disciplină", se arată în hârtia primită de tânăra din Craiova şi semnată de către medicul Silvia Zbarcea, vicepreşedintele comisiei de jurisdicţie din cadrul Colegiului.
"Ia câteva zile să aduni dovezi"
Mihaela Oprea crede că acest dosar este tărăgănat. "Au trecut nouă luni de zile de când s-a întâmplat tragedia, este imens. Adică nu trebuie să îţi ia aproape un an ca să aduni dovezi. Cred că se încearcă muzamalizarea cazului. Dacă e să ne gândim, ia câteva zile să aduni dovezi din spital, pentru că în timp ele se pierd, se şterg şi aşa se ajunge să se prescrie fapta", a spus aceasta.
Tânăra din Craiova a depus în luna aprilie reclamaţie la Colegiul Medicilor împotriva doctoriţei Magdalena Manolea, de la Spitalul Nr. 2, pe care o acuză de neglijenţă în serviciu. Reclamaţia vine după ce craioveanca şi-a pierdut copilul în spital, la opt zile după naştere, doctoriţa Manolea fiind cea care a asistat-o pe parcursul sarcinii dar şi la naştere. Medicul a refuzat să dea declaraţii în acest caz.