Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Niciun şut pe poartă! Dinamo - FC Taraz 0-1! Analiza post pe post a elevilor lui Ciobi

Publicat in Pro Sport, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Primul amical jucat de Dinamo în 2012 a fost unul nereuşit pentru Liviu Ciobotariu şi elevii săi. "Câinii" au etalat o evoluţie lamentabilă, iar înfrângerea cu FK Taraz (0-1) a părut a fi inevitabilă. Singurul plus a fost, poate, evoluţia bună a puştiului Cosmin Matei.

Din echipa de bază folosită în turul campionatului, Ciobotariu nu s-a putut baza aseară decât pe trei elemente: Moţi, Rus şi Dănciulescu. Cu Strătilă şi Curtean printre titulari, dintre achiziţii, Dinamo nu a dat o replică decentă unei echipe modeste tehnic, care a impresionat doar prin talie.

Portar

În lipsa lui Bălgrădean, Naumovski a fost titularul dintre buturile "câinilor". Macedoneanul n-a avut nicio emoţie în minutele apărate, asta în condiţiile în care adversarii nu au tras decât o singură dată la poartă cât timp acesta a fost pe teren. Pena, introdus în ultima parte a meciului, a greşit o degajare la prima atingere şi a fost păcălit de o greşeală în apărare la golul primit.

Fundaş dreapta

Laurenţiu Rus a revenit pe postul său de bază, după ce în tur a evoluat admirabil ca mijlocaş dreapta. Ardeleanul a fost cel mai activ jucător al "câinilor" cât a fost pe teren, banda dreaptă a "câinilor" fiind zona în care s-a jucat în cea mai mare parte a timpului. În plus, a colaborat bine cu proaspăt venitul Strătilă, pe care l-a coordonat permanent.

Fundaşi centrali

Fără Luchin şi Grigore, Ciobotariu i-a trimis aici pe Scarlatache şi Moţi, ultimul fiind şi singurul integralist al echipei. Cei doi s-au achitat fără probleme de sarcini, cu excepţia fazei ce a dus la singurul gol al meciului, când apărătorii centrali au greşit o ieşire la ofsaid.

Fundaş stânga

Pulhac a fost, poate, unul dintre cei mai slabi jucători ai "câinilor". Venit după jumătate de sezon în care nu a prins niciun minut în jocurile oficiale din cauza problemelor medicale, apărătorul de 2

Articolul in Pro Sport >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum 5 ore
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum 5 ore
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 10 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 5 ore
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 5 ore
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 6 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 5 ore
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 5 ore
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 11 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ilie Bolojan spune că doar 35% dintre proiectele programului Anghel Saligny ar urma să continue: „Am cheltuit mai mult decât ne-am angajat”

Adevarul acum 8 ore
Premierul Ilie Bolojan a explicat că doar 35% dintre proiectele pe Anghel Saligny ar urma să continue în acest an. Autoritățile și constructorii au fost anunțați să-și pună lucrările în siguranță.

Vremea

București
acum

22°
mar.

22°/40°
mie.

24°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/41°
Iasi
acum

20°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/36°
vin.

20°/38°
Constanta
acum

21°
mar.

21°/37°
mie.

23°/27°
joi

24°/28°
vin.

22°/29°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

23°
mar.

21°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/39°