Mii de egipteni s-au adunat astăzi în Piața Tahrir din Cairo pentru a marca un an de la izbucnirea protestelor ce au dus la alungarea de la putere a președintelui Hosni Mubarak. Manifestația are loc într-un climat tensionat, unii dintre participanți dorind să celebreze succesul obținut de partidele islamiste la primele alegeri post-Mubarak, în vreme ce alții susțin că trebuie făcute noi reforme politice, relatează BBC. Sursa: REUTERS
La un an de la protestele care au culminat cu prăbușirea regimului lui Mubarak, egiptenii care se află acum în Piața Tahrir par mai divizați.
Pe de-o parte, Frăția Musulmană, formațiune islamistă care a câștigat alegerile recente parlamentare, au făcut apel la populație să ”sărbătorească” prăbușirea fostului regim și să sprijine militarii care au asigurat tranziția. Pe de altă parte, tot mai multe voci acuză puterea militară instalată la Cairo după căderea fostului regim că ar fi confiscat revoluția, motiv pentru care cer plecarea imediată a militarilor.
O stare de fapt destul de periculoasă, pe care Consiliul Suprem al Forțelor Armate (CFSA) a încercat să o detensioneze, pentru a marca aniversarea unui an de la izbucnirea revoltelor, anunțând ieri ridicarea stării de urgență, aflată în vigoare de peste 30 de ani, notează ziarul ”Le Figaro”. Starea de urgență a fost instituită în 1981, după asasinarea președintelui egiptean Anwar Sadat.
Manifestanții s-au strâns în Piața Tahrir încă de azi noapte, scandând sloganuri împotriva consiliului militar de tranziție.
”Armata egipteană ne-a ucis în Piața Tahrir și nu mi-e frică să o spun”, a declarat pentru Reuters unul dintre manifestanți, Khaled Abdallah.
Manifestanții au scandat ”Jos regimul militar” și ”Revoluție până la victorie, revoluție pe toate străzile din Egipt”.
Ziua mâniei
La 25 ianuarie 2011 aproximativ 15 000 de persoane particip