Ştefan Bănulescu a absolvit în 1952, facultatea de Filologie a Universităţii din Bucureşti, unde i-a avut profesori, între alţii, pe George Călinescu, Tudor Vianu, Alexandru Rosetti şi Alexandru Graur. Prima sa carte, ,,Drum în câmpie”, publicată în 1960, reunea reportaje publicate iniţial în presa timpului.

Volumul de nuvele ,,Iarna bărbaţilor”, apărut în 1965, a fost considerat adevăratul debut în proză al autorului şi s-a bucurat de o foarte bună receptare din partea criticii de specialitate. A obţinut premiul Uniunii Scriitorilor şi a avut mai multe reeditări. ,,Iarna bărbaţilor” a atras atenţia şi în străinătate, a fost tradus integral sau parţial în mai multe limbi europene. Nicio povestire cuprinsă în ,,Iarna bărbaţilor” nu oferă titlul volumului. Fiecare text conţine o anume magie, un teritoriu mental fantastic proiectat în spaţiul Câmpiei şi al bălţilor Dunării. ,,Câmpia, cu orizontalitatea ei fără sfârşit, demoralizantă, seamănă cu deşertul. Singurătatea, monotonia, ceaţa, mlaştina sau căldura toropitoare de vară care produce un tremur halucinant al aerului favorizează iradierea în fantastic.”,(de)scrie Alex. Ştefănescu în ,,Istoria literaturii române contemporane”.

Într-un sat de pescari inundat de apele dezlănţuite ale Dunării, ,,Mistreţii erau blânzi”. Acesta este titlul uneia dintre cele mai puternice şi dramatice nuvele din volum. În lupta deznădăjduită cu stihiile naturii, cu sufletele aproape înecate, Condrat şi Fenia caută disperaţi un loc uscat, pentru a-şi îngropa creştineşte copilul. ,,Apa din jurul dunelor se învălmăşi brusc, aruncând bucăţi de noroi şi ierburi uscate, smulse de la fund. Barca cu sicriul fu izbită în coaste de un şuvoi de apă cu gheaţă, venit dinspre pădurea de stejari, şi începu să plutească singură, târâtă de curenţii repezi, învârtită pe loc, zvârlită peste petele rotitoare de plavie şi de crengi sfâşia