Mesajul a fost trimis. Multumesc!

COMUNICAT DE PRESĂ privind raportarea activităţii Inspectoratului Teritorial de Muncă Botoşani pe anul 2011

Publicat in Actualitatea botosaneana, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

În activitatea de control relaţii de muncă, din totalul de 1301 societăţi controlate în anul 2011, au fost verificate din punct de vedere al modului în care respectă prevederile legale referitoare la încadrarea în muncă un număr de 1291 unităţi, având 33226 salariaţi. Au fost identificate un număr de 191 persoane lucrând fără forme legale de angajare la un număr de 139 angajatori, pentru acest tip de contravenţii aplicându-se amenzi în valoare de 1.203.000 lei . În total au fost aplicate 1223 sancţiuni contravenţionale cu avertisment şi  312 amenzi în valoare totală de 1.555.300 lei. La un număr de 636 unităţi au fost găsite deficiente legate de respectarea H.G. 161/2006, respectiv H.G. 500/2011, referitoare la completarea şi transmiterea Registrului general de evidenţă al salariaţilor în format electronic, precum şi la întocmirea dosarelor de personal ale salariaţilor. Pentru deficienţele constatate au fost aplicate 636 sancţiuni contravenţionale din care 110 amenzi în valoare de 223.900 lei. Au fost organizate mai multe campanii la societăţi care prelucrează material lemnos, la unităţi care desfăşoară activităţi în domeniul transportului, la societăţi de pază, spălătorii, vulcanizări auto, etc. În ceea ce priveşte prevenţia, au fost organizate pe plan local acţiuni de informare pe tema identificării şi combaterii muncii nedeclarate, mediatizarea consecinţelor negative ale fenomenului, au fost susţinute conferinţe de presă la sediul I.T.M.Botoşani, au fost date comunicate  privind activitatea lunară a inspectoratului, participări la emisiuni televizate. Au fost organizate întâlniri cu angajatorii la care au fost prezentate prevederile Legii nr.52/2011 privind exercitarea unor activităţi  cu caracter ocazional desfăşurate de zilieri, precum şi modificările la Codul Muncii. În activitatea de control in domeniul securitatii si sanatatii in munca, in anul 2011 au fost v

Articolul in Actualitatea botosaneana >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Un avion de mici dimensiuni s-a prăbuşit în apropiere de Orăştie. „Pompierii intervin în aceste clipe”. Care e situația victimelor

HotNews acum 13 ore
Un avion de mici dimensiuni, în care se aflau două persoane, s-a prăbuşit, marţi, în apropiere de Orăştie, județul Hunedoara. „Pompierii Detaşamentului Orăştie intervin în aceste momente în municipiul Orăştie, în apropierea unui loc de agrement, und

Călin Georgescu nu scapă de controlul judiciar. Care sunt restricțiile pe care trebuie să le respecte fostul candidat la președinție

HotNews acum 10 ore
Călin Georgescu rămâne sub control judiciar în dosarul în care este judecat pentru declaraţiile sale în care a promovat idei, concepţii sau doctrine fasciste, legionare, rasiste sau xenofobe, a decis marţi Tribunalul Bucureşti, informează Agerpres.

Marius Tucă Show începe miercuri, 16 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: prof. univ. dr. Dan Dungaciu

Cancan acum 8 ore
Invitatul zilei este prof. univ. dr. Dan Dungaciu, analist, sociolog și geopolitician. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu, despre o eventuală numire a lui Dacian Cioloș la șefia SRI: „Eu cred că este o glumă”

HotNews acum 7 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la Antena 1, că nu s-a abordat în discuţiile cu preşedintele Nicuşor Dan subiectul privind propunerile pentru şefii serviciilor de informaţii. Grindeanu susţine că reprezentanţii PSD „ar fi

Gigi Becali: E prea ruşinos ce s-a întâmplat astăzi. Nu am cuvinte

News.ro acum 7 ore
Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a declarat, marţi seară, că nu mai are încredere că echipa sa se va califica în grupele Ligii Campionilor, după înfrângerea ruşinoasă cu echipa Inter Escaldes din Andorra. ””Ce mai contează calificarea? Nu am cuvinte.

Tanczos Barna, despre tensiunile din coaliţie: Încă nu s-a ajuns la ceartă, sunt doar mesaje

HotNews acum 7 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că încă nu s-a ajuns la ceartă între partidele de la guvernare, ci sunt „doar mesaje”, relatează News.ro. El crede că se vor găsi soluţii de compromis în coaliţie, iar PSD nu va părăsi guvernarea. „Încă nu s-a aju

Ministrul Muncii: România are boli care nu ar trebui să fie motiv de certificat de handicap. Există fraudă în sistem

HotNews acum 9 ore
Ministerul Muncii și Ministerul Sănătății lucrează la gestionarea listei criteriilor pentru acordarea certificatelor de handicap pentru că România are niște boli care, deși sunt o problemă pentru fiecare cetățean, nu ar trebui să fie un motiv de cer

Premierul Ilie Bolojan, discuții cu reprezentanții Standard & Poor’s. Iată despre ce s-a discutat

Ziua Constanta acum 13 ore
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, și ministrul finanțelor, Alexandru Nazare, au avut marți, la Palatul Victoria, o întâlnire cu reprezentanții Agenției de rating Standard & Poor’s (S&P), transmite un comunicat din partea Guvernului. Întâlnirea

Vicepremierul Tanczos Barna a anunțat când vor creşte din nou salariile și pensiile

Adevarul acum 6 ore
Eliminarea sporurilor este definitivă, însă îngheţarea şi neindexarea salariilor şi pensiilor din sectorul public este temporară, a declarat, marți seara, la Antena 3 CNN, vicepremierul Tanczos Barna.

Tenis: Jaqueline Cristian s-a calificat în optimi la Iaşi Open

News.ro acum 11 ore
Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian s-a calificat, marţi, în optimile turneului WTA 250 Iaşi Open. Jaqueline Cristian (27 de ani, locul 51 WTA), favorita numărul 2 a turneului, a dispus de rusoaica Daria Lodikova (29 de ani, locul 415 WTA)

Vremea

București
acum

23°
mie.

22°/37°
joi

17°/30°
vin.

15°/30°
sâm.

18°/33°
Iasi
acum

20°
mie.

18°/31°
joi

17°/22°
vin.

14°/25°
sâm.

15°/29°
Constanta
acum

21°
mie.

21°/36°
joi

20°/26°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/34°
joi

15°/20°
vin.

13°/21°
sâm.

13°/25°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/28°
joi

15°/23°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/33°