După ce în anii dictaturii a fost omagiat pe stadioane în vaste manifestaţii de inspiraţie nord-coreeană, Nicolae Ceauşescu, sărbătoritul zilei de 26 ianuarie, a ajuns la coşul de gunoi al istoriei. Nu pentru multă vreme însă pentru că el a început să fie reciclat de artişti.

Dacă în primele zile de după revoluţie numele Tovarăşului era scris cu literă mică pentru că un astfel de dictator nu merita nici măcar o majusculă, uşor-uşor, în anii din urmă, el a fost şters de praf, restaurat şi folosit de cineaşti, de documentarişti şi de oamenii de teatru drept material didactic. Astfel, Tovarăşul, care dacă nu ar fi fost ciuruit la Târgovişte ar fi împlinit anul acesta 94 de ani, începe să fie util posterităţii.

Filmul ca exorcizare

Unul dintre cele mai interesante filme făcute despre Nicolae Ceauşescu a fost cel al lui Andrei Ujică, o adevărată epopee în care personajul este lăsat să-şi facă singur biografia. Sigur că fiind totul văzut prin ochii lui, Ceauşescu apare ca un politician providenţial (credea el), dar şi ca un om de treabă, tată de familie, credincios nevestei etc. Prin „Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" regizorul a încercat să exorcizeze demonii unei întregi generaţii. „Pentru generaţia mea, Ceauşescu nu reprezenta decât personificarea totalitarismului şi cristalizarea urii noastre. Realitatea este însă mult mai complexă. Ceauşescu nu a fost un simplu monstru căzut din cer, venit să persecute o naţiune nevinovată. Filmul meu încearcă să arate că orbirea ideologică şi o anumită pasivitate şi chiar acceptare colectivă au făcut posibile instalarea şi menţinerea în funcţie a călăului timp de mai bine de două decenii".

„Autobiografia lui Nicolae Ceauşescu" funcţionează şi ca document, fiind un film de montaj în care sunt folosite imagini inedite din arhiva TVR şi a Cinematecii Române. Andrei Ujică şi echipa sa au avut mult de mu