Câinele este cel mai bun prieten al omului de peste 30.000 de ani, au concluzionat cercetătorii după descoperirea a două cranii canine vechi de 33.000 de ani în Siberia, respectiv Belgia, care arată că animalul era de pe atunci domesticit, potrivit dailymail.co.uk.
Cercetătorii de la Universitatea Arizona au observat că aceste cranii prezentau boturi mai scurte şi fălci mai late, semn că animalele erau domesticite. Botul lung şi fălcile subţiri sunt caracteristici care le ajută pe animalele sălbatice, precum lupii, să vâneze.
Descoperirea sugerează că strămoşii noştri aveau câini pentru protecţie şi companie, aşa cum au contemporanii.
Cercetătorii mai cred că primele animale domesticite au fost câinii, cu mult înaintea animalelor crescute pentru carne, piele şi alte produse.
Rezultatele cercetării au fost publicate în jurnalul Plos One.