Ce am fi făcut noi, românii, fără această putere, fără acest „descântec“ prin care alungăm amarul plânsului cu râsul amar? La câte ne-a fost dat să îndurăm în istorie, nu ştiu dacă am fi rezistat doar cu vitejia, faptele de arme etc. E nevoie şi de un eroism tonic al psihicului, al sufletului, pentru a învinge răul. Noi l-am avut şi-l avem din plin! Nu rămâneam în istorie dacă nu aveam bine dezvoltat acest simţ al umorului, acest balsam - terapie, „râsu’ - plânsu“. Există păreri că protestele din România, prin ineficienţa lor, mai mult întăresc puterea Puterii decât să o slăbească, pe principiul că „ce nu te dărâmă te face mai puternic“ sau că aceste scandări n-au puterea să aducă Puterea în stradă, la dialog, lângă popor, pe calea victoriei raţiunii şi iubirii pentru popor, sau să o vindece, conform dictonului latin, de tot răul, prin acele scandări care, dacă n-ar ascunde în spatele (cuvinte)lor atâta tristeţe, deziluzie, suferinţă, ar concura cu şanse mari la orice festival serios de umor! „Ridendo castigat mores“! Da, e un adevăr de peste 2000 de ani, drept care, la noi e considerat… expirat! Nu de azi, de ieri! Din Roma antică revin la râsu’-plânsu’ zilelor noastre, cu o trecere prin Grecia antică. În cea din zilele noastre este ca la noi, dacă nu mai bine. Sau mai rău. Aşadar şi aşa deci, şi la noi, dar şi la greci, protestele continuă la nivel de democraţie absolută, în agora, Piaţa Mare a Cetăţii, locul în care Demos Kratos iese din starea contemplativă, exercitată prin reprezentanţi, şi ameninţă cu exercitarea directă. La greci, cu zecile, sutele de mii. La noi, cu sutele, cu miile, ca în Cetăţile Greciei antice, în care întreaga populaţie a Cetăţii (câteva mii de locuitori) venea şi exersa-exercita democraţia directă. Puterea poporului decidea şi aplica legile, fără interpuşi-aleşi. Sigur că nu mai e posibil azi. Ne-am înmulţit şi ne-am înrăit! Nu mai e ce