Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Europa, scena unui „divorţ între cetăţeni şi întreprinderi”

Publicat in rfi, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Forumul de la Davos are loc pe fond de criză şi noi veşti proaste, sau previziuni pesimiste formulate chiar de Fondul Monetar Internaţional. De notat că directoarea acestuia, doamna Christine Lagarde, şi-a anunţat prezenţa la Davos. Analizele şi diagnosticul economic al FMI-ului este întotdeauna ascultat cu mare atenţie.

Matei Vişniec:

Fondul Monetar Internţional radiografiază în mod periodic starea economiei, ia temperatura creşterii economice, dar şi pulsul zonelor bolnave pentru a formula previziuni. Ori, potrivit rapoartelor sale recente, omul bolnav al economiei mondiale este zona Europa. Cotidianul economic Les Echos analizează subiectul sub acest titlu sugestiv: „Creşterea economică mondială – ostatică a crizei europene”, de unde este uşor de dedus că până ce nu se deblochează „problema zonei euro”, toată lumea va fi prudentă şi în expectativă. FMI-ul, dar şi investitorii străini, bursele, piaţa financiară, noile puteri economice emergente, se tem de fapt că agravarea crizei europene ar putea antrena după ea o nouă recesiune mondială.

Tot se plângeau europenii că nu mai sunt în centrul atenţiei, că Europa este marginalizată, că în prezent centrii vitali ai economiei s-au deplasat spre Asia... Iată însă că lucrurile nu stau chiar aşa, din cu totul alte motive toată lumea stă cu ochii pe Europa în aşteptarea întremării sale economice, a ieşirii din criza datoriei publice şi mai ales în aşteptarea unor planuri de relansare a creşterii economice care să atenueze riscurile politicii de austeritate.

Marea problemă este că întremarea bolnavului durează, iar reţetele medicale care i se furnizează nu provoacă în mod automat miracole. Şi pe bună dreptate pentru că, aşa cum explică unii economişti de talent, boala are rădăcini adânci.

Semnalez doar una din aceste voci, căreia nu i se contestă competenţa: este vorba de Jean-Louis Beffa,

Articolul in rfi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Florin Cîţu: „Multinaţionalele plătesc mai mult decât companiile româneşti.”

Mediafax acum 4 ore
Florin Cîţu a afirmat, în cadrul emisiunii „Ai aflat! cu Ionuţ Cristache”, că multinaţionalele sunt principalii contribuabili la bugetul statului român, atât prin impozitele pe profit, cât şi prin contribuţiile salariale. În acelaşi timp, fostul pre

UPDATE-Uniunea Europeană anunţă un buget de 2.000 de mld. € în perioada 2028-2034, cu mult mai mare decât cel curent, de 1.200 mld. €. Ursula von der Leyen salută ”cel mai ambiţios buget propus vreodată”. Însă bugetul Politicii Agricole Comune scade

News.ro acum 7 ore
Comisia Europeană (CE) a prezentat miercuri o propunere a unui buget aferent perioadei 2028-2034 în valoare de 2.000 de miliarde de euro, mai mare decât cel din perioada precedentă, anunţă comisarul european al Bugetului Piotr Serafin, care prevede

Vânzări diverse - 17 iulie 2025

Buna ziua Brasov acum o ora
În data de 19 şi 20 iulie 2025, de la orele 10:00, vindem bunuri casnice, de birou, mobilier şi altele, la adresa: Braşov, str. Aurel Vlaicu nr. 55. Tel. 0726.746.364.

INCENDIU puternic la celebrul festival Tomorrowland. Scena principală a evenimentului a luat foc

Gandul acum 7 ore
Un incendiu puternic a cuprins scena principală a festivalului Tomorrowland, iar pompierii au intervenit de urgență la fața locului pentru a evita extinderea acestuia. Incendiul a cuprins scena principală de la locul de desfășurare a festivalului, î

Cseke Attila, ministrul Dezvoltării: Consolidarea seismică a clădirilor, PRIORITATEA ZERO pentru București

Gandul acum 5 ore
Cseke Attila, ministrul Dezvoltării, declară că prioritatea în dezvoltare pentru Bucureşti trebuie să fie consolidarea seismică a clădirilor din Capitală. ”Ministerul Dezvoltării are buget record în acest an, chiar şi în climatul economic actual, în

Marius Tucă Show începe joi, 17 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitat: Ion Cristoiu

Cancan acum 6 ore
Invitatul zilei este Ion Cristoiu, scriitor și publicist. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. ”Tineți aproape!”

Grindeanu: Ce-o fi fost în mintea domnului Pîslaru? Să aibă curaj şi să le spună clar românilor dacă domnia sa consideră că proiectele începute nu mai trebuie finalizate. Pentru că din declaraţiile sale aşa pare

G4Media acum 7 ore
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, miercuri, că deja se circulă pe multe dintre tronsoanele de autostradă despre care „unii spun că nu vor mai fi construite”, transmite Agerpr

Mercenarii lui Horațiu Potra mai stau o lună în arest, în timp ce liderul grupării este de negăsit

HotNews acum 7 ore
Mandatele de arestare preventivă pe numele a trei mercenari din gruparea condusă de Horațiu Potra au fost prelungite pentru 30 de zile, a dispus miercuri Înalta Curte de Casație și Justiție (IICJ). Este vorba de Ioan Lup, Andrei Florin Lup și Manfre

Călin Georgescu, amendat cu peste 50.000 de lei pentru colectarea ilegală a datelor personale

Mediafax acum 13 ore
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost sancționat de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal. Potrivit instituției, acesta a colectat datele personale ale utilizatorilor fără cons

Țara care a negociat să contribuie la bugetul UE cu 1,6 miliarde de euro mai puțin

HotNews acum 7 ore
Ministrul francez al conturilor publice, Amélie de Montchalin, a anunțat miercuri că Parisul va plăti în 2026 o contribuție mai mică la bugetul Uniunii Europene decât era prevăzut, la o zi după anunțul guvernului cu privire la un plan de economii pe

Vremea

București
acum

20°
joi

18°/33°
vin.

15°/30°
sâm.

19°/33°
dum.

21°/37°
Iasi
acum

19°
joi

18°/29°
vin.

16°/25°
sâm.

15°/27°
dum.

17°/33°
Constanta
acum

19°
joi

19°/28°
vin.

17°/26°
sâm.

20°/27°
dum.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

15°
joi

13°/22°
vin.

12°/22°
sâm.

13°/26°
dum.

17°/32°
Timisoara
acum

15°
joi

12°/20°
vin.

14°/27°
sâm.

16°/33°
dum.

20°/38°