Potrivit unui proiect de hotărâre al Ministerului Turismului şi Dezvoltării Regionale (MDRT), Guvernul vrea să aibă informaţii despre numărul şi datele personale ale celor cazaţi în structurile turistice şi să reducă astfel turismul la negru.
"Operatorii economici proprietari sau administratori ai structurilor de primire turistice sunt obligaţi să asigure, la sosirea turiştilor în structurile de primire turistice, completarea formularului «fişă de anunţare a sosirii şi plecării», precum şi înregistrarea datelor acestora într-un Sistem Integrat de Evidenţă a Turiştilor - SIET", se arată în proiectul de hotărâre.
Administratorii acestei baze de date vor putea verifica în orice moment cine (nume, prenume, CNP, domiciliu) şi unde este cazat. Nu este însă deocamdată clar de către cine va fi administrată baza care va arăta în timp real informaţii despre sosirile turiştilor, adică cine va avea acces la aceste date în timp real şi nici dacă este constituţional ca datele private ale persoanelor, cedate hotelierilor în urma unui contract privat, să fie adunate în această bază de date publică.
"Recepţionerul de la hotel sau pensiune va introduce toate datele din fişa de sosire (nume, prenume, CNP, domiciliu) a turiştilor în Sistemul Integrat de Evidenţă a Turiştilor, iar evidenţa centralizată va fi ţinută pe serverul Ministerului Turismului. Pe acest server de la Turism va fi ţinută însă numai evidenţa statistică (adică numărul de turişti cazaţi în fiecare din cele circa 5.500 de unităţi de cazare autorizate din ţară - n. red.) şi nu cea cu numele şi prenumele oamenilor cazaţi. Doar organele de poliţie vor avea acces la datele cu numele şi prenumele", a explicat Dorin Gherghina de la direcţia de control, verificare şi monitorizare turistică din cadrul MDRT, potrivit zf.ro.