Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Pentru ceremonia EBBA, Alexandra Stan a făcut un documentar despre cariera ei şi România! Crezi că engleza ei e la fel de bună ca a Innei?

Publicat in Cancan, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Alexandra a realizat un scurt clip pe care cei de la EBBA l-au prezentat în momentul în care aceasta a câştigat unul din numeroasele lor premii. În clip este prezent şi CRBL, care spune câteva cuvinte despre artiştii şi industia muzicală din România.

"Am observat cum s-a schimbat muzica, cum compozitorii şi-au schimbat genul, stilul. Dacă acum ceva vreme eram convins că muzica aceasta se va stinge la un moment dat, că va muri şi va veni alt gen la putere, acum mi-am schimbat părerea. Cred că o să meargă într-o direcţie bună, din ce în ce mai mulţi artişti din România penetrează piaţa internaţională. eu sper să se mai audă şi de alţi artişti pentru că aşa mai îngroşăm rândurile afară şi să ne mândrim că suntem români. Să nu mai spună Europa că suntem ţigani şi hoţi", este declaraţia lui CRBL cu privire la industria muzicală din România pentru EBBA 2012.

Dacă CRBL a preferat să acorde interviul în limba română, Alexandra a făcut opusul. Pentru a nu se face de râs la EBBA vorbind în română, artista a ales limba engleză, unde a gafat asemeni Innei care nici ea nu stăpâneşte prea bine gramatica limbii internaţionale. Sperăm totuşi că erorile făcute au fost iertate de organizatori şi toţi cei care au avut ocazia de a vedea filmul.

Alexandra a vorbit despre oraşul ei natal, Constanţa, şi despre Festivalul de la Mamaia care a "lansat-o" în carieră. A avut numai cuvinte de laudă pentru producătorii ei care i-au creat piese una şi una. Alexandra Stan, "sălbatică" şi sexy într-un pictorial incendiar! I-a interzis sa se lase fotografiata de alt barbat! Alexandra Stan are probleme cu iubitul

Alexandra a realizat un scurt clip pe care cei de la EBBA l-au prezentat în momentul în care aceasta a câştigat unul din numeroasele lor premii. În clip este prezent şi CRBL, care spune câteva cuvinte despre artiştii şi industia muzicală din România.

"Am observ

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Sorin Grindeanu, despre impozitarea progresivă: „Tot acolo se va ajunge”. Argumentele liderului PSD

HotNews acum 2 ore
Preşedintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a afirmat, la România TV, că, în cele din urmă, România va ajunge să adopte impozitul progresiv în locul cotei unice de impozitare. „Tot acolo se va ajunge”, spune Grindeanu, amintind că „toate statele

Donald Trump a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina

Ziua Constanta acum 4 ore
Președintele SUA, Donald Trump, care a declarat din nou luni că este 'dezamăgit' de omologul său rus Vladimir Putin, a dat Rusiei un termen de 50 de zile pentru a pune capăt războiului în Ucraina sub amenințarea unor sancțiuni severe și a anunțat ap

Emisiunile zilei marţi, 15 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Președintele Nicușor Dan și-a publicat declarația de avere! (DOCUMENT)

Ziua Constanta acum 6 ore
Președintele României, Nicușor Dan, a publicat astăzi, pe site-ul Administrației Prezidențiale, declarația sa de avere. Așa cum am promis, am publicat astăzi pe site-ul Administrației Prezidențiale declarația mea de avere, cu convingerea fermă că as

Vicepremierul Tanczos Barna: Se putea şi fără majorarea TVA, dar trebuia luată o măsură cu impact bugetar similar. Mai devreme sau mai târziu, vom ajunge la impozitare progresivă

News.ro acum 3 ore
Vicepremierul Tanczos Barna susţine că s-ar fi putut evita majorarea TVA la 21 la sută, dacă Guvernul ar fi luat o altă măsură cu un impact bugetar similar, el dând ca exemplu impozitarea progresivă.

AUR amenință cu noi moţiuni de cenzură după următorul pachet de măsuri de austeritate. „Vom contesta la CCR. Vom interpela. Vom merge până la capăt”

Adevarul acum 4 ore
Alianța pentru Unirea Românilor amenință, luni seara, că va contesta Legea austerităţii la Curtea Constituţională şi că va depune noi moţiuni de cenzură, „după următorul pachet de măsuri de austeritate și de câte ori va fi nevoie”.

SuperLiga: Remiză cu goluri între FC Botoșani și Farul Constanța

HotNews acum 4 ore
FC Botoșani și Farul Constanța au terminat la egalitate, scor 1-1, meciul disputat luni în prima etapă din SuperLiga. FC Botoșani – Farul Constanța 1-1 Gazdele au deschis scorul în minutul 61, când Mitrov a pasat pe culoar, Mailat a trecut de un adv

Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, LIVE pe Gândul. Invitat: Adrian Severin

Gandul acum 4 ore
Marius Tucă Show începe marți, 15 iulie, de la ora 20.00, live pe Gândul. Invitatul zilei este Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe. Emisiunea poate fi urmărită live pe Facebook și pe canalul de YouTube Gandul. „Tineți aproape!”…

Poliția oferă recompensă pentru informații care duc la prinderea lui Emil Gânj, suspectul în cazul crimei din Miheșu de Câmpie

HotNews acum 7 ore
Poliţia oferă o recompensă de 5.000 de euro pentru prinderea fugarului Emil Gânj, suspectat de uciderea unei femei în localitatea mureşeană Miheşu de Câmpie, au confirmat, luni, pentru Agerpres, surse apropiate anchetei. Potrivit acestora, persoana

Condamnare la 28 de ani de închisoare pentru femeia care și-a ucis în bătaie fetița de 9 ani. Pedepse severe au primit și alți membri ai familiei

HotNews acum 9 ore
Femeia din Galaţi care şi-a bătut fiica în vârstă de 9 ani, minora decedând din cauza loviturilor, la începutul anului trecut, a fost condamnată, luni, la peste 28 de ani de închisoare, în acelaşi dosar primind pedepse cu executare şi unchiul şi măt

Vremea

București
acum

22°
mar.

21°/36°
mie.

23°/37°
joi

19°/29°
vin.

18°/32°
Iasi
acum

20°
mar.

18°/34°
mie.

17°/31°
joi

17°/27°
vin.

16°/28°
Constanta
acum

22°
mar.

20°/32°
mie.

22°/28°
joi

21°/26°
vin.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

16°/32°
mie.

17°/27°
joi

16°/24°
vin.

13°/23°
Timisoara
acum

21°
mar.

19°/33°
mie.

20°/31°
joi

16°/28°
vin.

15°/30°