Traian Basescu a spus joi ca nu ia in considerare demisia "decit daca va fi evident ca aceasta e solutia" si si-a asumat "gafele pe care uneori le mai fac public - vezi disputa cu Raed Arafat". Dupa ce a admis, in deschiderea discursului, ca "prima mea obligatie este aceea de a restabili legatura de incredere intre mine si acea parte a populatiei ce si-a pierdut increderea in presedinte", Basescu a anuntat ca "va trebui ca in continuare, in parteneriat cu guvernul, sa deschidem acest orizont de tara noua pentru romani" prin revizuirea Constitutiei si crearea unei noi legi electorale.
Basescu a mai spus joi, in conferinta de presa de la Cotroceni, ca "vreau sa ma adresez exclusiv romanilor din tara si de pretutindeni, pentru ca manifestatiile din ultima vreme, scandarile din strada, mesajele de pe mijloacele electronice, internet, Facebook, ne-au creat impresia ca pentru o parte din romani s-a creat o ruptura intre presedinte si parte din natiune".
In ciuda asteptarilor create cu o zi in urma, cind anuntase conferinta de astazi, Traian Basescu nu a facut nici un anunt major. In schimb, presedintele a mentionat in repetate rinduri ca "stie ce trebuie facut in continuare", incheindu-si discursul cu fraza "sunt de meserie comandant de nava si nu am ratat niciodata destinatia. Nu o sa o ratez nici acum cu Romania".
Intrebat de ziaristi la finalul conferintei daca premierul Emil Boc ar trebui sa-si depuna mandatul in cazul continuarii protestelor, Basescu a spus ca "ma voi exprima in perioada urmatoare legat de orice alte probleme".
Cele mai importante declaratii ale lui Traian Basescu:
Astazi vreau sa ma adresez exclusiv romanilor din tara si de pretutindeni, pentru ca manifestatiile din ultima vreme, scandarile din strada, mesajele de pe mijloacele electronice, internet, facebook, ne-au creat impresia ca pentru o parte din roma