Producătorul de electrocasnice De'Longhi va cumpăra fabrica Nokia de la Cluj, cele două companii anunţând miercuri semnarea unui acord în acest sens.
De'Longhi intenţionează să integreze facilitatea de producţie, ca parte cheie, în cadrul strategiei sale de dezvoltare, contribuind, astfel, la extinderea internaţională a grupului, aflat într-o perioadă de creştere accelerată, după cum se arată într-un comunicat al companiei.
"Producătorul de electrocasnice planifică adaptarea capacităţii sale de manufactură şi diversificarea platformei sale de producţie, astfel încât să balanseze structura de producţie din Orientul Îndepărtat către Europa, unde De'Longhi îşi desfăşoară deja activitatea în cadrul unei fabrici, în Italia", se arată în documentul companiei.
Tranzacţia va fi supusă aprobării Consiliului Concurenţei. Companiile estimează că tranzacţia va fi finalizată în primul trimestru al anului în curs.
Nokia a anunţat, în septembrie 2011, că va opri producţia de telefoane mobile la Cluj şi că va vinde halele de producţie.