Adrian Mititelu (foto) cere organelor abilitate să descindă în sediul federaţiei pentru a lua la puricat actele în baza cărora funcţionează forul condus de Mircea Sandu.
Patronul Universităţii Craiova, cel mai aprig contestatar al lui Mircea Sandu şi al lui Dumitru Dragomir, continuă pe toate fronturile războiul cu cei doi şefi ai fotbalului românesc. Ieri, Adrian Mititelu a scos la iveală noi documente, care, după spusele sale, le vor da mari bătăi de cap principalilor săi duşmani. Finanţatorul Ştiinţei a mărturisit că UEFA i-a cerut deja aceste acte şi că, în curând, fotbalul românesc s-ar putea să nu mai fie reprezentat în cupele europene.
"Nebunul le-a venit de hac!"
"Domnule, aştia m-au făcut pe mine nebun, dar uite că nebunul ăsta din Craiova le-a venit acum de hac!", şi-a început Mititelu discursul. În continuare, finanţatorul oltean a dezvăluit ce descoperiri a mai făcut în legătură cu FRF: "Am o dovadă de la Ministerul Justiţiei că federaţia funcţionează ilegal! În acest document se poate vedea ce persoane şi ce cluburi fac parte din forul lui Mircea Sandu. UEFA mi-a cerut documentele şi vă pot spune că va fi jale mare. Vom rămâne fără echipe în cupele europene. Sandu e terminat şi nici măcar nu a mai avut curajul să convoace Adunarea Generală", a adăugat Mititelu. În final, acesta a mai dezvăluit că, de azi, membrilor Comitetului Executiv al FRF le-au expirat mandatele.
Adrian Mititelu (foto) cere organelor abilitate să descindă în sediul federaţiei pentru a lua la puricat actele în baza cărora funcţionează forul condus de Mircea Sandu.
Patronul Universităţii Craiova, cel mai aprig contestatar al lui Mircea Sandu şi al lui Dumitru Dragomir, continuă pe toate fronturile războiul cu cei doi şefi ai fotbalului românesc. Ieri, Adrian Mititelu a scos la iveală noi documente, care, după spusele sale, l