Poziţiile pe care Bucureştiul le are în crearea politicilor europene nu includ şi opiniile beneficiarilor acestora, deci pot să nu le reprezinte interesele. Sugestii pentru îmbunătăţirea poziţionării României la Bruxelles.

1 - Cadrul general al temelor „mărunte"

În acest moment, peste 75% din legislaţia aplicată în România îşi are originea la Bruxelles. Această legislaţie nu priveşte în mod necesar securitatea naţională, politica externă, apărarea. Are a face mai degrabă cu consumatorul şi cu pieţele, cu calitatea aerului, cu apa, cu mâncarea. Uniunea Europeană nu înseamnă, aşadar, doar „temele mari” ale politicii externe. Nu înseamnă nici exclusiv Schengen, fonduri mai mult sau mai puţin rambursabile sau euro. Ea este pe lângă acestea şi locul de desfăşurare a unei laborioase activităţi tehnice, prin care aleşi şi funcţionari naţionali sau europeni încearcă, fără „glorie mediatică”, să contribuie prin legislaţie şi politici la ameliorarea vieţii noastre şi a familiilor noastre. Aşa-numitele „standarde europene” nu au apărut din senin. Ele sunt rodul unor negocieri care durează uneori ani de zile doar la nivelul experţilor tehnici, până la adoptarea lor de către nivelul politic. Uneori ele iau forma „celui mai mic numitor comun” european, alteori ele duc înainte proiectul european prin mai multă „integrare” în variile domenii sectoriale. Merită atenţie şi această Europă a noastră, a temelor „mărunte”, ale cărei decizii se adresează mai degrabă cotidianului cetăţeanului decât treburilor de stat.

2 - România deciziilor sectoriale

Cum se plasează România în formarea acestor decizii sectoriale europene? Sau cum ar trebui să se plaseze? Au fost întrebările care au preocupat vreme de doi ani GrupRomânia, un grup de reflecţie ad-hoc, apolitic, cu profil tehnic alcătuit din români din Bruxelles-ul European de provenienţă tripartită: din sfer