Rivalitatea dintre regiunile istorice ale ţării s-a regăsit mereu şi în sport. Moldovenii se cred cei mai buni, ardelenii zic că sunt "fruncea", muntenii se înfoaie precum cocoşii de munte, iar oltenii se consideră mai şmecheri ca moldovenii şi ardelenii la un loc. Bănăţenii nici nu se bagă: ei cică sunt deasupra tuturor. Cine are dreptate? ProSport încearcă să dea un răspuns.
În urmă cu două săptămâni, ProSport analiza prezentul sportului românesc prin intermediul unui raport oficial prezentat de Institutul Naţional de Statistică. Conform acestuia, în România sunt în momentul de faţă 235.000 de sportivi legitimaţi, dintre care aproape 25 la sută provin din Bucureşti. Cifrele au născut o adevărată polemică, mulţi explicând "boom"-ul capitalei prin racolările de sportivi din alte zone. "Bucureştiul nu a dat niciodată sportivi. I-a luat din alte părţi, majoritatea formaţi", a scris pe site-ul ProSport un ardelean suporter al lui "U" Cluj. Nici reacţiile moldovenilor nu au fost departe de această poziţie.
ProSport încearcă să ofere un răspuns acestei dezbateri de orgolii. Punct de plecare: locul de naştere al celor 106 campioni olimpici ai ţării. Statistica o puteţi vedea alăturat, analizată pe judeţe şi pe regiuni istorice.
Două observaţii. Bucureştiul a dat cei mai mulţi laureaţi olimpici, urmat de judeţul Tulcea, cel mai eficient, ţinând cont de numărul de titluri raportat la numărul de locuitori (265.349), cel mai mic din România ca densitate. ª Moldova este regiunea cu cele mai multe medalii olimpice în total: 59! "Nu este nimic întâmplător. Vorbim de o zonă unde oamenii sunt în general săraci, iar copiii sunt de mici obişnuiţi cu munca. Cresc la ţară, în aer curat, se duc la prăşit sau merg kilometri întregi până la şcoală. Eu aveam de mers patru kilometri până la şcoală. Şi mai este ceva, moldovenii au genă de campioni"