Mesajul a fost trimis. Multumesc!

STUDIU. Efectul ceaiului negru asupra hipertensiunii

Publicat in Gandul, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Oamenii de ştiinţă de la University of Western din Australia au ajuns la concluzia potrivit căreia ceaiul negru nu creşte presiunea sângelui, astfel că pacienţii cu hipertensiune pot bea acest tip de ceai.

Potrivit experţilor, băutura ar avea chiar proprietăţi în scăderea tensiunii, informează Huffington Post. Potrivit cercetării, publicată în Archives of Internal Medicine, ceaiul negru are efecte benefice asupra funcţiei inimii dacă e consumat zilnic, maximum trei ceşti, timp de şase luni.

Cercetarea a fost realizată pe 95 de femei şi bărbaţi, care consumau în mod regulat ceai. Ulterior, jumătate dintre participanţi au băut câte trei ceşti de ceai negru pe zi timp de şase luni, în timp ce ceilalţi au consumat o băutură placebo, care avea o aromă similară ceaiului negru.

Rezultatele monitorizării au arătat că persoanele care beau trei ceşti de ceai negru pe zi pot reduce valoarea tensiunii arteriale cu 2 sau 3 puncte. Deşi nu este vorba de o reducere semnficativă a tensiunii, oamenii de ştiinţă sunt de părere că treptat scade şi riscul apariţiei bolilor cardiace.

La finalul cercetării, participanţii care au consumat ceai negru aveau valoarea tensiunii arteriale mai mică cu 3 puncte faţă de valoarea iniţială.

Un studiu anterior arăta că ceaiul negru este băutura ideală pentru pacienţii care suferă de diabet de tip II, deoarece această băutură ajută la echilibrarea nivelului glicemiei din organism. Extractul de ceai negru este benefic pentru aceşti pacienţi, deoarece reduce stresul oxidativ şi inflamaţia ţesuturilor, ajutând organismul să lupte cu boala.

Oamenii de ştiinţă de la University of Western din Australia au ajuns la concluzia potrivit căreia ceaiul negru nu creşte presiunea sângelui, astfel că pacienţii cu hipertensiune pot bea acest tip de ceai.

Potrivit experţilor, băutura ar avea chiar proprietăţi în scăderea

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ursula von der Leyen „România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen“

Ziua Constanta acum 3 ore
Preşedintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen a postat pe pagina sa de pe Rețeaua X un mesaj în limba română prin care punctează faptul că România și Bulgaria aparțin pe deplin spațiului Schengen. „Eliminarea controalelor la frontierele teres

Alegeri prezidenţiale 2024 - Votul în străinătate - 20.000 de persoane au votat până acum

News.ro acum o ora
Votul în străinătate la alegerile prezidenţiale a început vineri, 20.000 de cetăţeni români votând până acum Conform site-ului prezenta.roaep.ro, 20.000 de perrsoane au votat la secţiile de votare din străinătate. În 2019, 675.348 de alegători din s

Avertizare din partea ANAF! Mai multe mesaje false, transmise în numele instituției

Ziua Constanta acum 4 ore
Agenția Națională de Administrare Fiscală informează contribuabilii cu privire la reapariția unor mesaje false transmise în numele instituției, utilizând adresa de email stefania.neagu@anaf.re. „Aceste mesaje NU sunt emise de ANAF și urmăresc să ind

Mark Rutte merge în SUA pentru a discuta cu Donald Trump

Mediafax acum 47 minute
Rutte a zburat cu un avion guvernamental olandez, a precizat ziarul. Deoarece şeful NATO nu are un avion personal, alianţa închiriază adesea avioane de la aliaţii NATO. Radarele de zbor online arată că avionul guvernului olandez a aterizat în Florid

Elena Lasconi: Sunt sigură că voi intra în turul 2 şi că voi câştiga preşedinţia. Nu pentru că sunt arogantă, ci pentru că eu mă încred în români

News.ro acum 2 ore
Preşedinta USR, Elena Lasconi, candidată la alegerile prezidenţiale, a declarat vineri că este sigură că va intra în turul 2 şi că va câştiga preşedinţia, nu pentru că este arogantă, ci pentru că se încrede în români şi pentru că, într-adevăr, este

S-a redeschis traficul pe A1, între Sibiu şi Boiţa, dar viteza e limitată la 60 km/h

Libertatea acum o ora
Circulația pe autostrada A1, între Sibiu şi Boiţa, a fost redeschisă, după ce a fost oprită din cauza viscolului. Între nodurile rutiere Șelimbăr și Boița a fost instituită o limită de viteză de 60 km/h, a anunţat Compania Naţională de Administrare

A murit arhitectul cultului personalității al lui Nicolae Ceaușescu. De ce era Dumitru Popescu era supranumit „Dumnezeu”

Ziare.com acum 3 ore
Dumitru Popescu, unul din ultimii membri ai echipei lui Nicolae Ceaușescu, a murit la vârsta de 96 de ani. El a lăsat în urmă o carieră politică plină de controverse, având un profund impact asupra istoriei politice din țara noastră. Popescu, care e

Beijingul anunță că românii vor putea călători fără viză în China

Libertatea acum o ora
Românii vor putea călători fără viză în China, începând cu 30 noiembrie 2024 și până la 31 decembrie 2025, după ce acest stat îşi va extinde regimul fără viză pentru a include România, Bulgaria, Croaţia, Muntenegru, Japonia şi alte ţări, a anunțat,

George Simion a votat la Roma. Mesajul către românii din diaspora: „Nu sunt trădători, nu sunt persoane necalificate”

Adevarul acum 44 minute
Preşedintele AUR, George Simion, candidat la alegerile prezidenţiale, a votat, vineri, la secţia amenajată în cadrul Consulatului General al României la Roma. Acesta a susținut că a ales să voteze în diaspora „din respect pentru românii care trăiesc

Ciolacu, Trump și Orban, convorbire telefonică de la Budapesta. Despre ce au discutat

Adevarul acum 57 minute
Premierul Marcel Ciolacu, omologul său ungar, Viktor Orban și viitorul președinte al SUA, Donald Trump au avut o convorbire telefonică, declară surse guvernamentale pentru Adevărul.

Vremea

București
acum

vin.

3°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/6°
Iasi
acum

vin.

-1°/8°
sâm.

1°/3°
dum.

-1°/4°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

10°
vin.

4°/15°
sâm.

4°/16°
dum.

2°/6°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/1°
sâm.

-9°/1°
dum.

-9°/-0°
lun.

-2°/2°
Timisoara
acum

vin.

0°/8°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/6°
lun.

1°/7°