Chiar dacă drumarii au scos toate utilajele la stradă, şoferii sunt sfătuiţi să circule cu atenţie şi să adapteze viteza la condiţiile de drum. Până la ora 10.00, niciun sector de drum nu a fost închis, iar circulaţia nu a fost restricţionată.
Cod galben de ninsori şi viscol, în Iaşi şi celelalte judeţe ale Moldovei
Cele mai mari probleme sunt pe sectoarele de drumuri naţionale. În judeţul Iaşi, drumurile sunt curăţate, iar şoferii circulă pe un carosabil umed. Vizibilitatea este redusă deoarece ninge mărunt, iar vântul bate şi viscoleşte zăpada.
Vezi imagini cu starea drumurilor din Iaşi
În sudul Moldovei însă, care se află sub avertizare de Cod portocaliu, se circulă cu dificultate, iar viscolul bate din ce în ce mai puternic. Două accidente rutiere au avut loc azi-noapte deoarece şoferii nu au adaptat viteza la condiţiile de drum. Două TIR-uri s-au răsturnat în zona Vadu Moldovei şi pe DN11, la Hârja (la limita judeţului Covasna).
Click pe poze pentru a vedea fotogaleria
„Acum ninge mărunt, singurele drumuri cu zăpadă fiind pe DN17 şi DN18. Toate utilajele au fost scoase la stradă pentru a interveni când este nevoie. Ne aşteptăm ca vremea să se înrăutăţească“, au spus reprezentanţii Direcţiei Regionale de Drumuri şi Poduri Iaşi.
Prima ninsoare i-a prins pe drumarii din Iaşi pe picior greşit
Şi pe străzile din municipiu se circulă în condiţii de iarnă. Reprezentanţii Primăriei susţin că toate drumurile sunt curate, zăpada de pe străzi a fost curăţată, iar intervenţia se face cu prioritate pe rampe şi pante. În judeţ, cele şase utilaje scoase pe drumuri de azi-noapte au intervenit în zona Hârlău, Sticlărie, Coasta Măgurii, Ţibăneşti, Dagâţa, Leţcani.
Intră pe iasi.adevarul.ro pentru a citi mai multe materiale despre condiţiile din trafic.