Un ofiţer al Armatei române a adormit în tren şi, în loc să coboare la Sibiu, aşa cum fusese dinainte stabilit, s-a trezit la Bucureşti. Prin urmare, tânărul locotenent a coborât în Gara de Nord, fiind, nu-i aşa?, şi cea mai la îndemână soluţie din acel moment.

Apoi, dat fiind contextul social şi politic, ofiţerul a luat-o spre Piaţa Universităţii. Acolo, s-a solidarizat câteva minute cu poporul jignit în culise de câţiva pedelişti încinşi, a dat interviuri la cald şi s-a simţit mândru când mulţimea a strigat din toţi rărunchii, ca într-un déjà vu de proastă calitate, "Armata e cu noi!".

Seara, când raiting-ul sare la emisiunea lui Gâdea mai ceva ca tiribombele, locotenentul Alexandru Gheorghe a luat cu asalt directul şi a transmis poporului o nouă rundă de mesaje de solidaritate. Concomitent, a transmis Armatei că va ieşi dimineaţa la raport, cu asumările de rigoare pentru faptul că a încălcat puţin legea (citat din memorie).

Unora, gestul tânărului ofiţer le poate părea încărcat de curaj, responsabilitate, semnificaţii, onestitate, empatie şi câte altele.

Episodul, însă, merită toată atenţia. Prima întrebare care-ţi poate veni în minte este cine/ce l-a scos în Piaţa Universităţii? Iar aici, ipotezele sunt două, iar concluziile pe care le deschid ele, multiple şi apăsătoare.

Conform propriilor spuse, locotenentul Gheorghe a fost scos în stradă de propria conştiinţă.

Ofiţerul a încălcat grav câteva reguli militare şi, probabil, niţel şi jurământul şi a ieşit pentru a-i taxa pe acei politicieni care i-au descris în ultimul hal şi în mod iresponsabil pe românii strânşi să protesteze.

În plus, şi din nou conform propriilor spuse, Alexandru Gheorghe s-ar face portavocea unui grup de ofiţeri români tineri, cu credite, copii şi alte cele probleme gospodăreşti care strâng în chingi atâţia şi atâţia tineri în ziua de azi, indiferent de