Mâncaţi alimente sănătoase din farfurii cât mai mici, faceţi mişcare jumătate de oră pe zi şi ajutaţi-vă de plasturi ori gumă cu nicotină, dacă simţiţi că nu rezistaţi fără tutun. Sursa: SHUTTERSTOCK
Nu renunţaţi la ţigări fiindcă vă este teamă că vă îngraşaţi? E doar o scuză pentru a nu trece la fapte. Efect nedorit al renunţării la fumat, creşterea în greutate aduce mai puţine defavoruri decât fumatul în sine, spun medicii. În plus, sunt soluţii pentru a preîntâmpina sau limita îngrăşarea.
Pentru a vă micşora riscul de îngrăşare în perioada imediat următoare renunţării la fumat, ţineţi cont şi de următoarele sfaturi.
1. Schimbaţi-vă dieta
Pentru ca organismul să se poată adapta la o viaţă fără nicotină, este important să mâncaţi sănătos.
"Sucurile de fructe, apa plată sau minerală, morcovii, iaurtul (cu conţinut scăzut de grăsime), merele şi alte fructe nu trebuie să lipsească din alimentaţia de fiecare zi", sfătuieşte Magdalena Ciobanu, medic pneumolog şi coordonator al Centrului de Consiliere pentru Renunţarea la Fumat din cadrul Institutului de Pneumologie "Marius Nasta" din Bucureşti.
Nu săriţi peste mese şi mâncaţi suficient încât să vă săturaţi, nu mai mult. În plus, dacă mâncaţi încet, cu înghiţituri mici, creierul poate recepta mai uşor semnalele corpului privind saţietatea. Între mese alegeţi gustări sănătoase de tipul fructelor proaspete sau iaurtului.
Încercaţi să evitaţi dulciurile, iar atunci când mâncaţi, optaţi pentru porţii mici.
Înlocuiţi băuturile alcoolice cu apa, ceaiul sau laptele degresat. "Alte mici trucuri sunt să folosească farfurii mai mici pentru a-şi micşora porţiile, să se ridice de la masă imediat ce au terminat de mâncat şi să se spele pe dinţi după masă", spune medicul. Ultimul gest are rolul de a întrerupe ritualul masă-ţigară, respectiv masă-