Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Se deschide Cinemateca TIFF

Publicat in Adevarul, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

Filmele „Muntele roşu", în regia lui Nikola Ležaić, şi „Pescuit sportiv", în regia lui Adrian Sitaru, vor fi proiectate, mâine, la Cluj-Napoca, respectiv Sibiu, în redeschiderea Cinematecii TIFF

În fiecare joi seară, de la ora 20.00, la Cinema Victoria din Cluj-Napoca vor fi proiectate unele din cele mai importante producţii prezentate la ediţia 2011 a TIFF, dar şi filme recente, lansate în a doua jumătate a anului 2011.

La Sibiu, proiecţiile vor avea loc tot joia, de la ora 20.00, la Librăria Humanitas şi la Teatrul Gong, urmând să fie vizionate filmele cele mai importante prezentate la ultimele ediţii ale festivalului, transmite Mediafax.

Conform unui comunicat de presă transmis, marţi, Asociaţia pentru Promovarea Filmului Românesc (APFR) continuă şi prin acest proiect campania de re-atragere a publicului român către cinema. Cinemateca TIFF va rămâne deschisă de pe 26 ianuarie până pe 29 martie, la Cluj-Napoca şi Sibiu.

Deschiderea Cinematecii TIFF va avea loc, simultan, în ambele oraşe, joi, prin proiecţia filmelor „Tilva Ros/ Muntele roşu", în regia lui Nikola Ležaić, la Cluj- Napoca, respectiv „Pescuit sportiv", în regia lui Adrian Sitaru, la Sibiu.

Cinemateca TIFF Cluj va continua cu filme precum documentarul „Noi doi" de Claudiu Mitcu, „Viaţa peştilor" de Matías Bize sau animaţia românească multipremiată „Crulic - drumul spre dincolo", în regia Ancăi Damian.

La rândul său, Cinemateca TIFF Sibiu va include proiecţii ale unor filme româneşti precum „Legături bolnăvicioase" de Tudor Giurgiu sau „Caravana cinematografică" de Titus Muntean, dar ale unor lungmetraje precum „Marea noastră disperare" de Seyfi Teoman sau „Cumplit de fericită" de Anne Sewitsky.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Turcan: În mod firesc, vom solicita companiei Louis Vuitton recunoaşterea modelului iei cu şinoare

Mediafax acum 43 minute
„În mod firesc, vom solicita companiei Louis Vuitton recunoaşterea valorii patrimoniale şi culturale a modelului iei cu şinoare, specifică zonei Sibiului. Creaţia populară autentică şi-a menţinut valoarea peste timp, dovadă că ia românească a fost ş

Un TIR a căzut în Dunăre, între Orşova şi Drobeta Turnu Severin

Mediafax acum 2 ore
Un autotren a căzut, luni noaptea, în Dunăre. Incidentul a avut loc pe DN6, în zona viaductului Bahna, între Orşova şi Drobneta Turnu Severin. ISU Mehedinţi anunţă, marţi dimineaţă, că scafandrii au recuperat o persoană.

Se redeschide urmărirea penală în dosarul privind controlul ISU de la Ferma Dacilor

Ziua Constanta acum o ora
Un prim termen de judecată are loc, marţi, la Tribunalul Militar Bucureşti, în dosarul privind cererea de redeschidere de către DNA a urmăririi penale în speţa care viza modul în care reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) P

România-Bulgaria, prenultimul meci amical înainte de Euro 2024. Ajutor de transport pentru spectatori

Mediafax acum o ora
Meciul amical România-Bulgaria are loc marţi, de la ora 21.30, pe stadionul Steaua. Meciul de marţi va fi condus la centru de Atilla Karaoğlan, un arbitru din Turcia, care la finalul lunii va împlini 38 de ani. Profesor de meserie, e arbitru FIFA de

SUA: Biden îl numeşte delincvent pe Trump, pentru prima dată după verdictul de la New York

HotNews acum 2 ore
Joe Biden l-a numit pentru prima dată "delincvent" pe rivalul său Donald Trump după verdictul de vinovăţie pronunţat joi de justiţie la New York în procesul penal istoric al fostului preşedinte republican, scrie AFP. Joe BidenFoto: Inquam Photos / G

Un TIR încărcat cu hârtie a luat foc pe autostrada A1, în vestul ţării

Press Alert acum o ora
Un ansamblu de vehicule înmatriculat în Turcia, încărcat cu hârtie, a luat foc, marți dimineață, pe autostrada A1 Sibiu-Deva, la kilometrul 341, pe sensul către Sibiu, în zona localității Turdaș, județul Hunedoara, anunță Infotrafic. Pe autostrada A

(P) PNL, locul 1 în sondaje pentru alegerile locale din Ardeal şi Banat

News.ro acum 13 minute
Partidul Naţional Liberal este pe primul loc la votul politic din Transilvania înaintea alegerilor locale din 9 iunie. Cele mai recente sondaje de opinie privind alegerile locale arată că PNL conduce clar, cu 27% din intenţiile de vot exprimate în j

Rusia îşi intensifică campania de dezinformare care vizează Jocurile Olimpice de la Paris

News.ro acum o ora
Rusia şi-a intensificat campania de dezinformare care vizează Jocurile Olimpice de la Paris, urmărind în special să stârnească frica legată de violenţe în timpul evenimentului, pentru a descuraja spectatorii să asiste la competiţii, indică un centru

Percheziţii DIICOT într-un dosar care vizează traficul de migranţi și facilitarea şederii ilegale în România

Radio Mures acum 33 minute
La această oră, procurorii DIICOT efectuează aproape 70 de percheziţii în mai multe judeţe din ţară şi în Bucureşti, într-un dosar care vizează traficul de migranţi și facilitarea şederii ilegale în România. Potrivit anchetatorilor, descinderile au

Atac cu arme occidentale pe teritoriul rusesc: Ucraina a lovit „un sistem de rachete”

HotNews acum 2 ore
Forţele ucrainene au afirmat luni că au lovit cu succes un sistem de rachete ruseşti S-300 folosind arme furnizate de Occident în interiorul teritoriului rusesc, potrivit CNN, citat de News.ro. Sisteme antiaeriene S-300Foto: Yuri Smityuk / TASS / Pr

Vremea

București
acum

24°
mar.

18°/31°
mie.

18°/29°
joi

19°/31°
vin.

18°/31°
Iasi
acum

22°
mar.

17°/29°
mie.

15°/26°
joi

16°/27°
vin.

18°/28°
Constanta
acum

23°
mar.

19°/23°
mie.

19°/27°
joi

19°/25°
vin.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

19°
mar.

14°/22°
mie.

14°/23°
joi

14°/25°
vin.

16°/26°
Timisoara
acum

18°
mar.

15°/22°
mie.

14°/26°
joi

16°/28°
vin.

17°/30°