Evocările lui Dan Ciachir au forţa madlenei lui Proust. Teleportarea este instantanee. Vrajă, dar și o perfectă stăpânire a scriiturii. Un stil incofundabil, în care te afunzi cu voluptatea unui picior gol într-un covor gros de Cașmir.
Te trezeşti brusc la intersecţia dintre Calea Victoriei şi Ştirbey Vodă, lângă "borcanul" de unde miliţianul schimbă manual culorile semafoarelor.
Iubitele de altădată cu nume suave: Electra, Lancia, Bel Air
Inutil. Bulevardele sunt goale. La lungi răstimpuri, zăreşti silueta elansată a vreunui Jaguar cu spiţe la roţi, aşa cum avea Roger Moore în serialul"Sfântul", sau vreo Lancia Zagato, a vreunui turist italian cazat la Lido sau Ambasador. Suntem în Bucureştii anilor ’63 - ’64 şi viaţa e frumoasă. Dezgheţul începuse şi oraşul mirosea a primăvară şi a Occident.
"Şi noaptea asta va trece!" este titlul noului volum al lui Dan Ciachir, tipărit ca de obicei, în condiţii grafice excelente, la editura Timpul.
Prima parte a cărţii e dedicată marii dragoste a autorului, maşinile de altădată. Mirabilă pasiune pentru cineva care nu a avut niciodată maşină. Nici măcar carnet de conducere. Într-adevăr, omul nostru a condus puţin – într-o perioadă în care condusul fără carnet nu era infracţiune, ci contravenţie – dar a iubit mult.
Nefiind nici proprietar de automobil, nici şofer cu acte, nu a cunoscut partea neplăcută a pasiunii sale: accidente, reparaţii, piese de schimb. A rămas cu partea luminoasă a iubirii sale: cursele pe şoselele goale, în câte o escapadă pe Valea Prahovei sau la Târgovişte. Ori pur şi simplu cu admiraţia faţă de o maşină, după care întorci capul pe stradă ca după o femeie frumoasă. Te bucuri şi pleci mai departe, fluierând cu mâinile în buzunare şi gulerul ridicat.
Într-o vreme în care producătorii au renunţat să-şi boteze creaţiile, numindu-le inept, an de an, "noul Golf" sa
