După cucerirea Odessei, la 16 octombrie 1941, atât opinia publică, cât şi o parte a factorilor de decizie de la Bucureşti considerau că operaţiunile Armatei Române pe Frontul de Est, chiar dacă nu se vor încheia definitiv, cu siguranţă se vor reduce considerabil. Mareşalul Antonescu avea, însă, alte planuri.
Dincolo de luptele purtate de unităţile române în Crimeea, la nivel înalt se purtau discuţii privitoare la participarea armatei române la campania care se profila pentru vara lui 1942. La 29 decembrie, Adolf Hitler îi scria mareşalului Antonescu, explicând situaţia frontului şi planurile pentru anul următor: „Eu sunt hotărât să-l atac [pe inamic n.a.] din nou cu orice preţ imediat la primăvară şi să-l bat definitiv cu ajutorul unor arme noi şi – după cum sper – mai bune”. Hitler adăuga: „Îmi permit să-mi exprim mulţumirile […] pentru informaţia Excelenţei Voastre după care sunteţi dispus să participaţi iarăşi cu numeroase divizii la noua ofensivă de primăvară împotriva bolşevismului”.
La 5 ianuarie 1942, Conducătorul statului român răspundea epistolei, propunând o întâlnire faţă în faţă şi precizând că „vă voi arăta atunci amănunţit planul contribuţiei noastre care, pornind de la valoarea a 10 divizii, s-ar putea dezvolta, după împrejurări”.
Intenţia Mareşalului era de a adăuga acestor 10 divizii un an doilea eşalon de 5-6 divizii, ceea ce a determinat reacţia vehementă a şefului Marelui Stat Major, generalul de corp de armată Iosif Iacobici. Acesta raporta la 8 ianuarie 1942 Conducătorului statului, apreciind că participarea românească ar trebui să fie cât „mai minimă posibil”, reamintind „nepopularitatea acestui război, departe de graniţele ţării, precum şi problema siguranţei naţionale faţă de Ungaria”. La 17 ianuarie 1942, generalul Iacobici înainta un nou memoriu, arătând că nu este „nici oportun, nici posibil a participa la operaţiile din
