O profesoară din Austria, de 43 de ani, a rămas însărcinată după ce a întreţinut relaţii intime cu un băiat de 16 ani. Aventura lor amoroasă a început în urmă cu trei ani, atunci când puştiul avea doar 13 ani !
Femeia a fost arestată şi acuzată că a avut relaţii sexuale cu un minor. Instanţa a suspendat sentinţa dată profesoarei, după mărturia băiatului, Erwin, care a spus că cei doi sunt îndrăgostiţi şi urmează să se căsătorească.
Povestea a ieşit la iveală atunci când tânărul i-a spus tatălui său vitreg despre isprava sa. Acesta nu a stat mult pe gânduri şi a anunţat poliţia, care a reţinut-o pe femeia originară din Croaţia.
Ineditul cuplu ar fi putut evita acuzele aduse, dacă ar fi declarat că relaţia lor a început când băiatul avea de 14 ani, vârstă la care autorităţile austriece recunosc legitimitatea unei relaţii de aşa natură.
Erwin nu a fost de acord cu imaginea sa de victimă creată în tribunal şi a spus că el este cel care i-a făcut curte asiduu profesoarei şi a insistat ca această relaţie să prindă contur.
Femeia mai are o fată dintr-o relaţie anterioră, cu un an mai mică decât Erwin, şi merge la aceeaşi şcoală cu el.
Cei doi se vor căsători după ce se vor pune la punct toate aspectele legale, iar aducerea pe lume a celui mai nou membru al familiei este preconizată în iunie.
Profesoara spune că sarcina a fost premeditată şi se declară extrem de fericită şi optimistă referitor la viaţa ei.
O profesoară din Austria, de 43 de ani, a rămas însărcinată după ce a întreţinut relaţii intime cu un băiat de 16 ani. Aventura lor amoroasă a început în urmă cu trei ani, atunci când puştiul avea doar 13 ani !
Femeia a fost arestată şi acuzată că a avut relaţii sexuale cu un minor. Instanţa a suspendat sentinţa dată profesoarei, după mărturia băiatului, Erwin, care a spus că cei doi s