“Nu ştiu să existe pe pămantul ăsta un neam care să-şi sacrifice copiii cu o ravnă mai dementă decat romanii”, spune Florin Chilian. A ieşit in stradă în decembrie 1989 şi in ianuarie 2012. “Diferenţa o face faptul că atunci eram pe străzi noi, copiii, in timp ce părinţii noştri plangeau de pe margine şi ne urau succesuri cu lacrimi in ochi”.
● Jurnalul Naţional: Am inceput să ne impotrivim unui destin de carpă?
● Florin Chilian: Dacă ar fi atat de simplu!... Prin 2002, am inceput să mă gandesc la albumul “Zece Porunci – Raport Despre Starea Naţiunii 1989-2004”. Atunci, ca ŞI ACUM CRED Că DE ACOLO INCEP TOATE, CU PRIMUL PAS. Adică de la alea tampit de fireşti: să nu minţi, să nu furi, să nu preacurveşti... Mă bucur că văd in piaţă foarte mulţi părinţi decişi să apere viitorul copiilor lor. Nu mă intereseză că au ajuns să fie cu spatele la zid pentru asta. Mereu copii au fost cei sacrificaţi. Aşa sunau justificările generaţiilor: “Tre' să fiu curvă de om, că doar am acasă copii, care tre' să mănance şi gura lor. Aşa ne justificam mereu laşităţile, trădările şi hoţia. Şi acum se mai practică... Dar am văzut in piaţă caţiva bătranei care mi-au spus că răman să moară pentru copiii lor. Nu ştiu să existe pe pămantul ăsta un neam care să-şi sacrifice copiii cu o ravnă mai dementă decat romanii. Generaţie după generaţie, toate de sacrificiu, pregătite gata de tăiere, chiar de către părinţii lor. Umbre, forme fără fond ale istoriei, fără idealuri, fără recunoştiinţă faţă de marii oameni ai neamului. Poate că asta se va schimba de acum. Vreau să cred că alienarea asta se va opri acum.
● Vom putea vreodată să renunţăm la umilinţă, la ploconire, la sclavie?
● Ne-au vandut, de multă vreme, toţi idioţii ăştia care se văd, dar mai ales ăia care nu se văd... Am avut o viaţă interesantă şi, la un moment dat, cand lucram intr-un loc, unde ii vedeam ven
