Timp de două săptămâni, piteştenii au putut vota profesorii cu care se mândresc. Clasamentul final va fi realizat în urma unei medii aritmetice realizate între opţiunile cititorilor, ale juriului de specialitate şi ale redacţiei "Adevărul".
Campania demarată de ziarul Adevarul şi adevarul.ro a ajuns la final. Timp de două săptămâni, şi piteştenii au avut prilejul să-i voteze pe profesorii care fac cinste oraşului.
În următoarele zile, puteţi citi poveştile cadrelor didactice care au întrunit cele mai multe voturi, clasamentul fiind făcut în urma unei medii aritmetice a topului făcut de cititori, al juriul de specialitate şi de către redacţia „Adevărul".
Criteriile care au stat la baza campaniei au fost:
Reputaţie şi integritate. Ţine cont de cât de cunoscut este profesorul pe plan local, pentru faptele sale bune şi pentru dăruirea sa în relaţia cu elevii! Este cunoscut drept „făuritorul de olimpici?" A combătut abandonul şcolar? Atunci merită nominalizat! Trebuie să fie un bun gospodar, un pedagog destoinic şi un exemplu de moralitate.
CV-ul profesorului. Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru dascălul nominalizat!
Inovaţie şi cercetare. Dacă a contribuit la inovarea metodelor de predare în şcoală, dacă a făcut meditaţii cu elevii, dacă este membru în vreo comisie de cercetare ori a făcut proiecte prin care a reuşit să doteze şcoală cu logistică performantă, înseamnă că merită să fie nominalizat! Studiile aprofundate, activităţile extraşcolare, cursurile de specializare, cărţile publicate şi premiile obţinute pentru efortul depus ar trebui să constituie bile albe pentru dascălul nominalizat!