Investitorul american George Soros încă deţine recordul celei mai mari sume de bani câştigate într-o singură zi de tranzacţionare. El a obţinut un profit de un miliard de dolari, pariind, în 1992, împotriva lirei sterline, când aceasta pierduse 20 la sută din valoare în mai puţin de 24 de ore. Nu e de mirare că britanicii îl numesc \"omul care a învins Banca Angliei\".
Acum, însă, pentru prima oară în 61 de ani de carieră, Soros, 81 de ani, mărturiseşte că nu ştie ce să facă. "Este foarte greu să ştii cum poţi avea dreptate, având în vedere prejudiciul creat în timpul anilor de boom economic", spune Soros într-un interviu acordat pentru NewsWeek, înainte de Forumul economic de la Davos, de miercuri.
Acum, miliardarul este mai preocupat de cum să supravieţuiască decât cum să facă mai mulţi bani. "În vremuri ca acestea, supravieţuirea e cel mai important lucru", a precizat Soros, avertizând asupra colapsului financiar şi a izbucnirii unui război al claselor sociale. În opinia sa, lumea se confruntă cu cea mai periculoasă perioadă a istoriei moderne: una a ascensiunii "răului". "Europa se confruntă cu o cufundare în haos şi conflicte", susţine el, în timp ce spune despre Statele Unite că se vor confrunta cu revolte populare care vor reduce dramatic libertăţile civile. Sistemul economic global s-ar putea prăbuşi total, avertizează el.
"Nu sunt aici să vă înveselesc. Situaţia în care ne aflăm este cea mai dificilă dintre toate pe care le-am întâlnit de-a lungul carierei mele. Ne confruntăm cu o perioadă extrem de dificilă, comparabilă din mai multe puncte de vedere cu Marea Depresiune din anii '30. Ne confruntăm acum cu o reducere generală în lumea dezvoltată, care ameninţă să aducă un deceniu de stagnare. Cel mai bun scenariu este un mediu deflaţionist. Cel mai rău scenariu este un colaps al sistemului financiar", spune investitor