Traian Basescu s-a trezit. Cu fata la perna, daca e sa ne luam dupa tremurul din glas si agresivitatea din cuvinte. Insa niciodata ideile sale nu au fost blande si nici impaciuitoare.

Asadar, dupa doua saptamani, a vorbit. Ce s-a intamplat la depunerea juramantului noului ministru de Externe a fost doar un scurt preview. Si o promisiune pentru o "interventie" mai ampla si hotaratoare astazi. Sa ne rugam sa fie doar o interventie verbala si atat.

Sa o recunoastem, presedintele nu se afla intr-o situatie comoda. Si-a facut-o singur, cu mana domniei sale, iar iesirea din tacerea prelungita, exagerata, a fost la fel de nefireasca si fortata ca si somnul de 13 zile.

E de inteles. S-a aflat intr-o situatie fara de iesire - orice ar fi facut era gresit. Daca tacea, de ce nu vorbea? Daca a deschis gura, dupa cum am vazut, iarasi nu a facut tocmai bine. Nervii i-au intrecut luciditatea, iar discursul nu a fost doar paralel cu realitatea, ci a tradat si un om care si-a pierdut controlul si condamna tot ce-i misca in fata.

Traian Basescu nu intelege cum e posibil sa te laude toata lumea de afara si, in acelasi timp, sa ai probleme in tara.

Nu precizeaza si ca laudele internationale, daca exista, au fost orientate doar catre capacitatea Guvernului de a se supune tuturor conditiilor draconice ale FMI. Au admirat forta si cinismul de a implementa cele mai dure masuri de austeritate. Dar taierile bugetare, unice in lume prin duritatea lor, nici macar nu au fost impuse de Fondul Monetar, ci au venit din "bunavointa" exagerata a presedintelui.

Cam asta a laudat lumea straina, daca a facut-o, si s-a crucit cum un popor suporta atat de docil astfel de masuri. Va mai aduceti aminte de seful Erste Bank, care se minuna cum de au ramas romanii calmi si linistiti, dupa un val de masuri fara pereche in lume?