De la privatizarea Electrica Dobrogea şi până în prezent, autorităţile locale au acuzat în mai multe rânduri compania Enel că nu-şi face datoria.
În urmă cu aproape cinci ani, după întreruperi repetate ale curentului în staţiunea Mamaia, oficiali ai Primăriei Constanţa acuzau Enel de sabotaj.
Acuzele la adresa italienilor, care au cumpărat în 2004 Electrica Dobrogea, au culminat săptămâna aceasta cu un atac dur şi intempestiv al Consiliului Judeţean Constanţa, care a acuzat investitorii că nu au reacţionat la viscolul şi zăpezile de la sfârşitul săptămânii.
Problemele din Mamaia, susţineau atunci reprezentanţii Enel, erau cauzate de faptul că instalaţiile electrice erau vechi, iar hotelierii care construiau în zonă nu declarau cu exactitate câte energie estimau că vor consuma, astfel că transformatoarele erau suprasolicitate, în vârf de sezon, şi cedau.
La şapte ani de la privatizare, lucrurile în Mamaia par să se fi rezolvat, în mare măsură. În schimb, de fiecare dată când ninge sau e viscol, apar probleme în judeţ. Aşa s-a întâmplat şi la sfârşitul săptămânii, când 77 de localităţi din Constanţa au rămas fără curent electric. Fără curent, nici pompele societăţii care furnizează apă nu au funcţionat.
Dacă în centrul municipiului Constanţa problemele de acest gen se remediază în câteva ore (14 este recordul maxim semnalat de un cititor din cartierul Faleză Nord), în localităţile mărginaşe acestea pot dura zile întregi, aşa cum s-a întâmplat în această săptămână. „Enel trebuie să intervină în 12 ore în mediul urban, în 24 de ore în mediul rural şi, în situaţii de forţă majoră, excepţionale, 72 de ore.
La Constanţa, viscolul a durat câteva ore. Din păcate, această companie privată nu a avut suficiente echipe de intervenţie, suficiente utilaje şi echipamente ca să poată interveni în tot judeţul. Au fost obligaţi să aducă echipe de