Egiptenii aniversează miercuri un an de la înlăturarea lui Hosni Mubarak. Totul părea simplu în urmă cu un an, când oamenii s-au revoltat şi dictatorul a căzut. Egiptenii erau euforici, lumea întreagă era încântată. La un an de la această revoluţie, însă, lucrurile nu mai sunt deloc atât de clare şi oamenii nu mai ştiu ce să creadă.

Trebuie să admitem că revoluţiile sunt imprevizibile. Tranziţia este rareori un proces simplu. Tunisia a fost norocoasă că a reuşit să evite unele greşeli făcute în Egipt.

Revoluţia

Lupta pentru putere se duce în Egipt între revoluţionari, islamişti şi armată. Tinerii revoluţionari care au transformat Piaţa Tahrir într-un carnaval al libertăţii sunt în pericol de a fi marginalizaţi. Prin esenţă anarhici şi fără o figură carismatică pe post de lider, revoluţionarii au refuzat şi apoi nu au reuşit să se transforme şi într-o forţă electorală. Puterea lor este autoritatea morală a revoluţiei, dar dincolo de ea, influenţa în societate este redusă.

Frăţia

În ultimul an, tradiţionala mişcare islamistă Frăţia Musulmană a revenit pe scena publică şi se bucură de un sprijin popular fără precedent în rândul populaţiei, după decenii în care a fost interzisă. Dacă acest moment este unul de triumf, în acelaşi timp el este şi o provocare mare, pentru că islamiştii trebuie să dea asigurări multor grupuri sociale, printre care laici, creştini şi femei.

Generalii

Armata este foarte circumspectă cu islamiştii, chiar dacă uneori situaţia forţează o acomodare tactică. Generalii au ajuns fără voia lor în lumina reflectoarelor politice şi, în ciuda opiniei majoritare, de fapt, abia aşteaptă să părăsească viaţa publică. Singura lor grijă este ca niciun viitor Guvern civil să nu se amestece în bugetul lor.

Mii de egipteni s-au strâns miercuri, 25 ianuarie, în Piaţa Tahrir, pentru