Preşedintele american Barack Obama a declarat marţi seara în, timpul discursului din Congres asupra stării naţiunii, că vrea o reformă a fiscalităţii care să impună un nivel de impozitare minim de 30% asupra veniturilor milionarilor. Sursa: REUTERS
În plenul Congresului, unde adversarii săi republicani se află în poziţie de forţă, cu nouă luni înainte de lupta pentru un nou mandat, Barack Obama a dat asigurări că Statele Unite ”sunt din ce în ce mai puternice”, prezentând planurile unei economii construite ca să dureze, în care cei care lucrează din greu să încaseze beneficiile pentru aceasta, în care responsabilitatea este recompensată.
Liderul de la Casa Albă a anunțat și intenţia de a reforma sistemul de impozitare astfel încât să determine întreprinderile să producă mai mult în Statele Unite.
"Reforma fiscală trebuie să urmărească regula (propusă de milionarul Warren) Buffet, şi anume dacă pe an câştigi mai mult de un milion de dolari, trebuie să plăteşti cel puţin 30% impozit" , a spus Obama în discursul său de politică generală.
Șanse pentru toată lumea
”Fie putem să ne mulţumim cu o ţară în care un număr din ce în ce mai redus de indivizi trăiesc bine, în timp ce o parte tot mai mare dintre americani se află la limită. Fie putem restabili o economie în care toată lumea are o şansă, în care toată lumea îşi face datoria şi unde toată lumea joacă după aceleaşi reguli”, a adăugat şeful administraţiei de la Casa Albă.
El a reluat apelul ca persoanele cu venituri mari să contribuie la reducerea deficitului, în timp ce unul dintre principalii candidaţi la învestitura Partidului Republican pentru prezidenţiale, Mitt Romney, a fost pus în dificultate în legătură cu acest subiect. Irak și Osama ben Laden Preşedintele american a făcut referire și la acuzaţiile republicanilor potrivit cărora a provocat o deterio