Premierul Emil Boc l-a propus pe senatorul UNPR Cristian Diaconescu pentru a prelua postul de ministru al Afacerilor Externe, în locul lui Teodor Baconschi, informează Mediafax. Propunerea a fost transmisă preşedintelui Traian Băsescu, care a semnat decretele pentru revocarea lui Teodor Baconschi din funcţia de ministru de Externe şi pentru numirea în acest post a lui Cristian Diaconescu. Potrivit unui comunicat al Administraţiei Prezidenţiale, ceremonia de depunere a jurământului de învestitură în funcţia de ministru al Afacerilor Externe de către Cristian Diaconescu a avut loc, ieri, la ora 19.00, după publicarea decretelor în Monitorul Oficial al României. De altfel, în Parlament, încă de la anunţul făcut de premier privind revocarea lui Teodor Baconschi, mulţi parlamentari PDL vorbeau despre posibila înlocuire a acestuia cu Cristian Diaconescu. Unii parlamentari PDL apreciau că partidul nu ar avea pe altcineva care să preia conducerea MAE. Ministrul de Externe, Teodor Baconschi, a fost revocat din funcţie, luni, de către premierul Emil Boc, motivul invocat fiind afirmaţiile acestuia la adresa protestatarilor. La momentul anunţului făcut de Emil Boc în plenul Parlamentului, Teodor Baconschi se afla la Bruxelles chiar în Consiliul Afaceri Externe.
Victor Ponta despre revocarea lui Baconschi: Un târg, trădătorii plecaţi din USL mai primesc un ciolan
Liderul PSD, Victor Ponta, susţine că demiterea ministrului de Externe Teodor Baconschi nu are nicio legătură cu prestaţia sa lamentabilă în fruntea ministerului, ci este vorba despre "un târg prin care trădătorii plecaţi din USL mai primesc un ciolan". Victor Ponta a declarat, ieri, într-o conferinţă de presă susţinută la Iaşi, că plecarea ministrului de Externe Teodor Baconschi e un târg prin care "trădătorii mai primesc un ciolan". "Schimbarea lui Baconschi nu are nicio legătură cu prestaţia