Mesajul a fost trimis. Multumesc!

65 de abateri de la calitatea alimentelor

Publicat in Zi de zi - Mures, miercuri 25 ianuarie 2012 ·

După reprezentanţii DSVSA şi DSP Mureş care şi-au prezentat bilanţul acţiunilor de control, miercuri, 25 ianuarie, în cadrul şedinţei Colegiului prefectural, au urmat cei de la Protecţia Consumatorilor Mureş să-şi prezinte activitatea de control de la finele anului trecut. Astfel reprezentanţii Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Mureş au efectuat controale care au urmărit calitatea, modul de comercializare şi etichetare a alimentelor specifice sărbătorilor de iarnă. Controlul efectuat la 80 de operatori economici soldate cu 65 de abateri au urmărit produsele din carne (preambalată), produse zaharoase, ciocolată, produse de cofetărie, au vizat respectarea calităţii, a prevederilor privind informarea consumatorilor precum şi respectarea normelor de transport, depozitare şi comercializare a produselor alimentare.

Nereguli la termenul de valabilitate

Referitor la termenul de valabilitate, a datei limită de consum stabilite de producător, în urma controalelor s-au constatat abateri la 20 de operatori economici, la Nadeş, Târgu Mureş, Reghin, Târnăveni şi Sighişoara, neregulile depistate variind de la lipsa datei limită de consum, depăşirea acesteia sau reetichetarea anumitor produse. În ce priveşte produsele alterate depistate au fost constatate abateri la 5 operatori economici din judeţ. În ce priveşte acţiunea de control asupra calităţii, a modului de comerciaizare şi etichetare a membranelor naturale destinate consumatortului final, în perioada 14 noiembrie-9 decembrie 2011 au fost controlate 16 operatori economici, vizate fiind produse precum maţe de porc, vită, oaie, şi stomace de porc. „În urma acestor controale au fost oprite spre comercializare produsele cu abateri în valoare de 10. 372 lei. De asemenea au fost aplicate 35 de amenzi contravenţionale în valoare de 104.000 lei, şi 30 avertismente,” a precizat Csomos Miklos Gyor

Articolul in Zi de zi - Mures >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE: Candidatura Dianei Şoşoacă, respinsă de Biroul Electoral Central / Ce spune Şoşoacă / Cinci candidaturi validate / AUR: Respingerea candidaturii Dianei Şoşoacă reprezintă o nouă lovitură dată democraţiei / Anunţul BEC

News.ro acum 2 ore
Candidatura Dianei Şoşoacă a fost respinsă, sâmbătă, de Biroul Electoral Central. BEC a validat cinci candidaturi - George Simion, Elena Lasconi, Lavinia Şandru, Cristian Terheş şi Banu-Muscel John-Ion. UPDATE: ”Astăzi, BEC mi-a validat candidatura

Alegeri prezidențiale 2025 Silviu Predoiu, fost nr.2 în SIE și-a depus candidatura în funcția de președinte al României

Ziua Constanta acum 48 minute
Astăzi, 15 martie 2025, candidatura lui Silviu Predoiu, candidatul desemnat din partea Partidului Liga Acțiunii Naționale (P.L.A.N.) pentru funcția de Președinte al României a fost înregistrată de către Biroul Electoral Central (BEC). Silviu Predoiu

Farul Constanța Denis Alibec, în lotul României pentru meciurile cu Bosnia - Herțegovina și San Marino

Ziua Constanta acum 2 ore
Selecționerul echipei national de fotbal a României, Mircea Lucescu, a convocat 26 de jucători pentru startul tricolorilor în preliminariile Campionatului Mondial din 2026 (15 care evoluează în străinătate și 11 din SuperLigă). România susține în ac

Ilie Bolojan, după summitul virtual convocat de Keir Starmer: Am subliniat angajamentul României de a continua sprijinul pentru Ucraina şi pentru eforturile de asigurare a unei păci durabile şi corecte

News.ro acum o ora
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a afirmat, sâmbătă, după summitul virtual convocat de prim-ministrul britanic Keir Starmer, în urma discuţiilor dintre Ucraina şi SUA de la Jeddah, că a subliniat angajamentul României de a continua

Nicușor Dan: „Evident că mi-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă și USR să mă susțină”

Gandul acum 46 minute
Nicușor Dan a declarat, sâmbătă, într-o intervenția la Digi 24 că i-ar plăcea ca Elena Lasconi să se retragă din cursa prezidențială și USR să îl susțină, scrie Mediafax. Deși cei doi au avut o întâlnire „prietenoasă” acum o lună și jumătate, în car

UPDATE - Candidatura lui Victor Ponta, contestată la Curtea Constituţională – Este acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat / Şedinţă la ora 17.00

News.ro acum 2 ore
Candidatura lui Victor Ponta a fost contestată la Curtea Constituţională, acesta fiind acuzat de tentativă de lovitură de stat, prin constituirea USL şi de plagierea lucrării de doctorat. Judecătorii se vor reuni la ora 17.00 UPDATE: ”În data de 15

CNA a decis ștergerea unor videoclipuri TikTok care îndemnau la violență împotriva membrilor BEC

Wall-Street.ro acum 32 minute
Întrunit în regim de urgență în ședință publică, Consiliul Național al Audiovizualului a analizat rapoartele de monitorizare întocmite de direcția de specialitate ca urmare a sesizării Biroului Electoral Central (BEC). Rapoartele cuprind materiale a

BEC anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă: Cinci candidaturi înregistrate şi cinci respinse. LISTA

HotNews acum 2 ore
Biroul Electoral Central anunţă oficial deciziile adoptate în şedinţa de sâmbătă, precizând că cinci candidaturi au fost înregistrate şi cinci au fost respinse. BEC anunţă că, în şedinţa de astăzi, 15 martie, a adoptat următoarele decizii: Decizie p

BEC sesizează organele de urmărire penală privind listele de susținători ale candidatului independent John-Ion Banu-Muscel

Ziua Constanta acum 2 ore
Biroul Electoral Central (BEC) a anunțat că, în ședința din 15 martie 2025, a decis sesizarea organelor de urmărire penală cu privire la listele de susținători depuse de candidatul independent John-Ion Banu-Muscel. Biroul Electoral Central (BEC) a a

Starbucks, condamnată să plătească 50 de milioane de dolari pentru o cafea prea fierbinte

HotNews acum o ora
Un juriu din California a obligat vineri Starbucks să plătească daune de 50 de milioane de dolari unui șofer care a suferit arsuri grave din cauza unui capac de băuturi fierbinți fixat necorespunzător, scrie CNN. Michael Garcia ridica băuturi de la

Vremea

București
acum

22°
sâm.

14°/23°
dum.

12°/18°
lun.

4°/12°
mar.

0°/7°
Iasi
acum

19°
sâm.

10°/22°
dum.

4°/10°
lun.

1°/8°
mar.

-2°/4°
Constanta
acum

27°
sâm.

12°/27°
dum.

9°/14°
lun.

5°/9°
mar.

1°/6°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

10°/23°
dum.

5°/10°
lun.

-1°/6°
mar.

-4°/2°
Timisoara
acum

16°
sâm.

11°/20°
dum.

6°/11°
lun.

1°/9°
mar.

-1°/6°