Fostul director general al CFR Mihai Necolaiciuc a fost eliberat, la ora 18.30, din arest. Tribunalul Bucureşti a revocat mandatul de arestare emis pe numele fostului boss de la CFR. Necolaiciuc va fi pus în libertate, întrucât toate celelalte trei mandate de arestare emise pe numele său au fost revocate de magistraţi.
Mihai Necolaiciuc este acuzat că ar fi cauzat Companiei Naţionale de Căi Ferate un prejudiciu de aproximativ 50 de milioane de euro. El a dispărut din România în anul 2004. Mihai Necolaiciuc a fost în custodia autorităţilor americane din 23 iunie 2009. Extrădarea acestuia către România a fost aprobată, pe 2 martie 2010, de către o instanţă americană, în urma cererilor formulate de autorităţile române în acest sens şi transmise autorităţilor americane în februarie 2008 şi septembrie 2009.
Decretul privind predarea fostului director CFR a fost semnat de către secretarul de stat american Hillary Clinton, după ce procurorul general al României, Laura Codruţa Kovesi, a efectuat o vizită oficială în Statele Unite.
Fostul şef al CFR a anunţat, pe 17 martie 2010, instanţa americană şi Departamentul de Stat că nu intenţionează să declare apel împotriva ordinului de extrădare. El a fost extrădat în România la 20 aprilie 2010.Potrivit cererii de arestare preventivă, în lipsă, a lui Mihai Necolaiciuc, una dintre acuzaţiile aduse acestuia este contractul încheiat de CFR SA cu societatea SC Liana Flowers SA, prin care feroviarii achiziţionau trandafiri ornamentali şi servicii de plantare în valoare de un milion de euro. Butaşii de trandafiri trebuiau să fie plantaţi în gări. Necolaiciuc este acuzat şi pentru faptul că nu a evaluat terenuri în suprafaţă de peste două milioane de metri pătraţi şi nu a inclus valoarea acestora în capitalul social al CFR.
Un raport al Curţii de Conturi relevă că din ordinul lui Mihai Necolaiciuc ar fi fost scoase