● J. Edgar (SUA, 2011), de Clint Eastwood.
Noul film al lui Clint Eastwood e o profund eastwoodiană biografie romanţată a lui J. Edgar Hoover – întemeietor al FBI-ului, apostol al metodelor ştiinţifice de investigaţie poliţienească, opozant la fel de înverşunat al infiltrării comuniste şi al emancipării afro-americane, temut arhivar al indiscreţiilor de alcov dintre pereţii Casei Albe (de la ale doamnei Roosevelt pînă la ale lui JFK), cosmetizator de talie hollywoodiană al propriei imagini, etern băieţel-al-lu’-mămica, posibil homosexual şi cert parano-securist visător la un stat al supravegherii totale. În acest bogat material anecdotic, scenaristul Dustin Lance Black (al cărui triumf precedent, Milk, dramatiza viaţa unui pionier al activismului gay) a identificat şi a urmărit, sub îndrumarea regizorului, cel puţin două fire tematice chintesenţial eastwoodiene, precum şi unul oarecum nou (şi chiar neaşteptat) în opera acestuia.
DE ACELASI AUTOR Pitici monumentali Moştenirea lui ’68 Teatrul existenţial Griffith a murit de mult, dar trăiască Griffith!Prima temă clasic-eastwoodiană este cea a omului legii care nu ezită să încalce litera acesteia, căci ştie el mai bine cum e cu binele şi răul. Dacă personajul Dirty Harry reprezintă faţa cea mai eroică dată de Eastwood acestui arhetip american, Hoover-ul de-aici (Leonardo DiCaprio) reprezintă, în mod cert şi pe deplin voit, faţa sa cea mai creepy – mai ales la bătrîneţe, cînd, înstrăinat definitiv de propria sexualitate, ascultă fără nici o expresie înregistrările compromiţătoare făcute în dormitorul lui Martin Luther King, în timp ce machiajul, lumina şi unghiurile de filmare îl fac să semene cu un buldog-brotac, dar şi cu o imagine deformată a propriei mame (Judi Dench). Celălalt mare fir tematic care face bucle poate mai elegante ca niciodată în acest film, după ce-a şerpuit prin mai toată opera de m
