Excesul de Zăvoranu, Sensual şi Traşcă trebuie tratat prin deschiderea cărţilor. Aşa e sănătos, aşa e moral.
Adevărul se află la mijloc, dar nu întotdeauna. Contraargumentul e invocat la fel de frecvent ca argumentul: la un sondaj despre culoarea optimă a mobilierului, din o sută de subiecţi, cincizeci au optat pentru negru şi alţi cincizeci pentru alb. A rezultat, adevărul fiind la mijloc, că de fapt culoarea optimă a mobilierului e culoarea gri. Descusuţi din nou, cei o sută de subiecţi au dat acelaşi răspuns: nu suport griul. Cam la fel se întâmplă şi cu felul în care privim femeile. Ori le iubim mai ceva ca Mircea Cărtărescu, ori le pliem într-o îmbrăţişare machistă-ţopârlănească şi le susurăm refrenele cunoscute: „locul femeii e în pat" (ca şi cum bărbatul nu s-ar găsi şi el tot acolo pentru împlinirea ritualului) sau, desigur, „locul femeii e la bucătărie". Ţin minte şi azi încurajarea unui profesor de matematică la adresa unor fete de liceu venite de-a valma cu băieţii la meditaţii: „Voi degeaba vă bateţi căpşorul, mândrelor, la Facultatea de Electrocratiţă nu se cer logaritmi". Adoraţie şi dispreţ. Două atitudini care se bat cap în cap. De aici ar rezulta că, în medie, felul cum sunt privite femeile e obişnuit, neinteresant, fără nuanţări şi discuţii. Sigur, nici vorbă să fie aşa.
Concepţia de sergent-major cu buruieni în gânduri şi limbaj a produs, la capătul celălalt al scalei, o formă de feminism generic şi uneori virulent, care pedalează cu sârguinţă pe o sumă de stereotipii: violenţa în cuplu, patriarhatul cu intarsii feudale şi o căruţă de prejudecăţi. Dacă într-o parte femeia e un obiect de uz sexual sau domestic, în partea cealaltă ea devine un martir de cursă lungă, un magnet al compătimirilor de tip „gender". O fi adevărul tot la mijloc şi aici? Nu se ştie. Dar până când maeştrii topografi vor veni cu un răspuns precis, să observăm a
