În ultimul timp circulă din ce în ce mai multe comparaţii între ceea ce mulţi numesc "Steaua lui Rădoi" şi "Steaua lui Brandan", iar pe suporteri îi copleşeşte nostalgia. Diferenţele sunt multe şi, de bine sau de rău, extrem de vizibile. Şi asta pentru că punem în balanţe diferite echipa ce a deschis porţile Europei pentru România după ani întregi de suferinţă, timp în care fotbalul românesc a fost răpit de propria-i mediocritate, şi echipa care se mândreşte cu o calificare în primăvara europeană de pe locul patru în clasamentul Ligii I, la 8 puncte de liderul şi marea rivală Dinamo.

Sunt diferenţe mari între cele două echipe, singura asemănare putând s-o trecem în dreptul faptului că ambele îmbracă tricoul Stelei.

În primul rând, fotbaliştii din 2006 erau caracterizaţi de o foame cruntă pentru peformanţă. Era perioadă în care banii încă nu începuseră să-şi facă propriul joc şi perioada în care spiritul şi legenda Stelei se identificau în totalitate cu atitudinea jucătorilor ce îmbrăcau cu mândrie tricoul roş-albastru.

Exista liderul în vestiar, căpitanul pe teren, iar pe lângă el, fotbalişti care luaseră examenul la materia "Trup şi suflet pentru culori". Până la primele performanţe din acea perioadă, nimeni niciodată nu a vorbit de valoarea fotbaliştilor Stelei. Ba mai mult, toţi criticau antrenorii, fie că se numeau Zenga, Protasov sau Olăroiu, şi campaniile de achiziţie ale echipei.

Cu toate acestea, jucătorii în care nimeni nu avea încredere au reuşit performanţe inegalabile până în acest moment. Şi asta pentru că au înţeles ce este fotbalul, l-au tratat cu respect şi au jucat fiecare meci cu o determinare devenită rar-avis în prezent. Steaua 2006 nu era echipa individualităţilor, ci era ECHIPĂ. Era acea perioadă în care "unul pentru toţi, toţi pentru unul" era sloganul unor fotbalişti care au scris istorie într-o carte cu multe pag