Din negura timpului, la noi, înţelegerea profundă, adevărata situare a semnificaţiei cuvîntului popor s-a învecinat întotdeauna cu ideea, nu tocmai măgulitoare, de prostime. Norodul, gloata, masa, talpa ţării, sărăcimea, ţărănoii, plebea, prostimea, gherţoimea, ţopîrlănimea – sînt doar cîteva dintre cuvintele mai noi sau mai vechi ale limbii române care îmbrăţişează, cu grijă părintească, accepţiunea cuvîntului popor. Cu excepţia sărbătorilor şi a marilor momente în care ideile de naţiune şi popor se scot la vedere ca sfintele moaşte şi se vehiculează cu aer festiv, în covîrşitoarea majoritate a momentelor din viaţa de zi cu zi ne gratulăm compatrioţii cu cele mai puturoase, nespălate, imunde cuvinde pe care le avem la dispoziţie. Meteahna asta vine din vechime şi nu pare a avea chef să treacă pe la duş nici măcar în ziua de azi. E drept, în vremurile de demult, nici alte limbi n-au fost mai generoase cu denumirile date oamenilor simpli, mulţimilor, popoarelor. Dar, pe măsură ce apa şi săpunul istoriei contemporane s-au insinuat în vieţile normale ale oamenilor, cu cît mai serios s-a afirmat în existenţa reală ideea de demnitate individuală, cu atît mai multe cuvinte grele au părăsit spaţiile publice şi s-au aşezat în muzeele dicţionarelor.

DE ACELASI AUTOR Să răcnim Crăciunul! Formidabila armă biologică Spectaculoasele abilităţi ale păsărilor de pradă "În odaie intunerec, în orchestră melodramă"La noi, dragostea de tradiţie a fost mai puternică decît fluturarea idealurilor. Iar respectul pentru compatrioţi, consideraţia faţă de demnitate fiecăruia au trăit mai ales duminica, vag, la slujbă, prin amintirea iubirii aproapelui. Cu alte cuvinte, nu prea ne-a păsat de felul în care ne vedem pe noi înşine, nici ca indivizi, nici ca formă de existenţă comunitară. Aşa se face că, şi la ora asta, o dată pe an, de Ziua Naţională, ne ambalăm compatrioţii în cele mai