Patru persoane, dintre care două femei, sunt cercetate de poliţiştii sălăjeni pentru furt şi distrugere. Acestea au sutras din locuinţele unor cetăţeni din localităţile Cristolţ şi Fodora diferite sume de bani, constând în lei şi valută.
Potrivit unor informaţii furnizate de Inspectoratul Judeţean de Poliţie (IPJ) Sălaj, în data de 25 ianuarie, poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Jibou au identificat presupusul autor al unui furt comis în urmă cu două zile, în locuinţa unei femei, de 72 ani, din comuna Cristolţ. Acesta, M. Ioan a pătruns în locuinţa femeii şi a sustras dintr-un dulap suma de 350 de lei. Prejudiciul nu a fost recuperat, iar bărbatul este cercetat pentru furt calificat.
I-au furat banii din portmoneu
Două femei în vârstă de 19 respectiv 23 de ani, L. Vandana şi L. Simida, ambele din localitatea Dobrocina, sunt cercetate de poliţiştii Secţiei 4 Poliţie Rurală Ileanda pentru comiterea infracţiunii de furt. Acestea au sustras din locuinţa unui cetăţean din localitatea Fodora, în data de 2 ianuarie 2012, dintr-un portmoneu 100 de euro şi 500 de lei. Din suma furată, au fost recuperaţi 100 Euro şi 300 lei, care au fost predaţi păgubitului.
Conform IPJ Sălaj, un tânăr în vârstă de 20 de ani, din localitatea Lemniu, este cercetat pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. În cursul anului trecut, mai exact în data de 2 decembrie, acesta a distrus sistemul de semnalizare spate al unui autoturism parcat în localitatea Prodăneşti, proprietatea lui M. Andrei, din Jibou. Tânărul va răspunde penal pentru fapta sa de distrugere.