Serbia, Croația, Spania și Danemarca sunt echipele calificate în semifinalele Campionatul European masculin de handbal, competiție care se desfășoară în Serbia. Sursa: Reuters
Marile rivale Serbia și Croația se vor confrunta mâine la "Beogradska Arena" din Belgrad, în cel mai așteptat meci de la actuala ediție a Campionatului European.
În ultimul meci al Grupei I principală, Serbia, calificată de pe prima poziție, a fost învinsă de Macedonia, scor 19-22.
Cadoul primit de la frații sârbi nu a ajutat cu nimic Macedonia, care a încheiat a treia, după Danemarca, cea care s-a impus în fața Suediei, scor 31-24.
Unul dintre cei mai buni oameni ai sârbilor la acest European a fost până acum Žarko Šešum(foto), fost coechipier al regretatului Marian Cozma la MKB Veszprem.
Šešum a fost și el bătut și înjunghiat în acea noapte în care Cozma și-a pierdut viața, dar, deși a fost grav rănit, el și-a revenit ulterior.
Grupa a II-a principală a fost câștigată de Spania, care ieri a învins Slovenia, 35-32. Pe locul doi a venit Croația, 24-24 cu ieri cu Ungaria.
Franța, tripla campioană europeană, mondială şi olimpică, a fost marea dezamăgire a competiției din Serbia.
Franța, care a încheiat pe ultimul loc în Grupa a II-a principală, nu a reușit decât două victorii în 8 meciuri în Serbia (3 în Grupa C - o victorie, 5 în Grupa a II-a principală - o victorie)!
Iată programul semifinalelor care se vor disputa mâine:
18.45: Spania - Danemarca
21.10: Serbia - Croația
Ambele meciuri se joacă la "Beogradska Arena" din Belgrad.