Învîrteam în mînă foile cu datele instructajului la care urma să particip şi mă întrebam cum naiba făcuseră poza de pe prima pagină, în care nişte tineri păreau să ardă în flăcări, în mijlocul unei adevărate bătălii între scutieri şi rebeli urbani.

Jane, îndrumătoarea şi păzitoarea noastră, a celor aterizaţi prin Londra, le-a telefonat organizatorilor să lămurească ce mai era de lămurit. În timpul conversaţiei devenea tot mai intrigată: „Să poarte neapărat, blugi? Şi tricou de bumbac cu mîneci lungi? Bocaaanci? Dar ce Dumnezeu o să faceţi acolo? Da, OK“. A închis telefonul privindu-mă îngrijorată. „Spune că trebuie să fii pregătit pentru foc şi că blugii ard cel mai greu. Ăştia nu se joacă. Iei trenul pentru Gravesend, să fii acolo la şapte şi jumătate, mîine dimineaţă. Du-te acum şi i-aţi o pereche de blugi mai ieftini, dar să fie din material natural. Găseşti la Marks & Spencer, vezi că sînt reduceri. Să nu pierzi trenul şi să ai multă grijă mîine.“

Fiind august, încă de dimineaţă era foarte cald, prea cald pentru blugii şi tricoul cu mîneci lungi pe care le purtam, conform recomandărilor. Eram extrem de curios ce urma să se întîmple, dar nu-mi imaginam că peste aceste haine aveau să se adauge şi alte echipamente groase şi că flăcările de benzină mă vor face să ajung să consider temperatura de afară de-a dreptul răcoroasă.

DE ACELASI AUTOR Presa artificială Un drum cu moroi Străini şi străini Comedia decoraţiilorTrenul a ajuns în Gravesand iar de la gară am găsit drumul spre hotelul unde era stabilită întîlnirea. Pe terasa restaurantului, la umbra unor copăcei, ni s-a servit un mic dejun frugal. Am făcut cunoştinţă între noi. Eram nouă jurnalişti – opt britanici şi un est-european –, dintre care trei femei şi şase bărbaţi, unii mai tinerei, alţii cu părul alb. Mi-am zis că e de bine, că doar n-o să-şi permită instructorii să treacă prin foc fem