Barcelona şi Real au remizat aseară, 2-2 pe Camp Nou, în returul Cupei şi astfel Barcelona merge în semifinale. Faţă de meciul de săptămâna trecută Real a jucat bine, mai ales în prima repriză când a ratat 4 ocazii mari: prin Higuain (de două ori), Ronaldo şi Ozil (şut formidabil de la 28 de m în bară).

Barcelona a jucat ca de obicei, având posesie 60%, dar, faţă de alte dăţi nu a mai avut ocazii, chiar dacă Mourinho a riscat utilizat doi închizători şi nu trei, cum se întâmplă de obicei când întâlneşte Barcelona. Totuşi, în finalul primei reprize Barcelona a fost cea care marcat două goluri (Pedro, Alves) şi a lăsat impresia că va avea parte de o nouă victorie categorică şi naturală. După pauză, însă, profitând şi de accidentarea lui Iniesta dar şi de schimbările lui Guardiola (care au diluat din consistenţa Barcelonei), Real a egalat prin Ronaldo şi Benzema.

Meciul de aseară a arătat, pentru prima dată de la venirea lui Mourinho, că Real chiar dacă are un complex în faţa Barcelonei, poate face şi meciuri bune. Desigur, Barcelona nu a jucat la adevăratul ei potenţial (ţinând cont de rezultatul din tur), totuşi, s-a dovedit că şi catalanii au mari carenţe în apărare şi mai ales surprinzătoare vulnerabilităţi individuale (cei 4 fundaşi), vulnerabilităţi ce pot fi speculatate de nişte adversari concentraţi.

Mourinho a prezentat aseară un Real ofensiv, interesat mai mult de traseele propriilor baloane decât de poziţia adversarilor, un Real cu imaginaţie care ştie să joace fotbal, o echipă dornică de revanşă şi mai ales un Cristiano Ronaldo mai complet decât de obicei, care, la anumite faze se replia precum Bănel Nicoliţă la Euro 2008.

Sper şi eu că Mourinho, prin jocul de aseară, a închis gura unor contestatari grăbiţi şi, mai sper că portughezul va rămâne încă 2-3 ani la Real pentru a demonstra, aşa după cum se laudă şi după cum credem cei