Am căutat pînă acum descrieri ale Bucureştilor de ieri şi de alaltăieri la călătorii străini care vizitau ţara noastră şi notau impresiile, nu toate favorabile, cu care s-au înapoiat în patrie. Mai rar avem mărturii ale românilor, care n-aveau de ce să le spună contemporanilor ceea ce vedeau şi ei cu ochii lor. Omul ale cărui amintiri le vom parcurge astăzi trecuse de optzeci de ani şi simţea clar că se adresează unei generaţii tinere, pentru care diferenţa de civilizaţie între ei şi predecesori era şi mai mare decît diferenţa de vîrstă. Cînd el vorbea de „frageda mea tinereţe de-acum 60-65 de ani“, avea în vedere epoca dinainte de Regulamentul Organic.

Descendent al unei vechi familii boiereşti din Muntenia, Nicolae Kretzulescu (1812-1900) a fost unul dintre întemeietorii statului român modern şi, totodată, a contribuit la organizarea învăţămîntului la noi. A celui medical îndeosebi, dat fiind că, după studii la Paris, a înfiinţat o şcoală de chirurgie, a fost doctor la Pantelimon, apoi la Colţea, şi a tipărit cel dintîi manual de anatomie în româneşte (1843). Caracterul pozitiv al personajului reiese şi din cariera sa politică. Aceasta începuse prin implicarea în Revoluţia de la 1848. A fost de trei ori prim-ministru al lui Cuza, al cărui ultim guvern l-a prezidat, a deţinut, sub Carol I, portofoliile Justiţiei, Lucrărilor Publice şi Instrucţiunii, iar misiunile diplomatice pe care le-a primit mai tîrziu l-au purtat pe rînd la Berlin, la Roma, la Petersburg şi la Paris. La ieşirea din viaţa publică, retras la moşie, cînd alţii îşi scriu memoriile, el a prezentat o depoziţie despre decalajul economic, social şi cultural, la care fusese martor în trecut, pentru a demonstra progresul realizat cu rapiditate după 1848.

DE ACELASI AUTOR Johnny Morţi şi manechine Un caz de mutilare Portarul şi rubinulÎntre aspectele pe care le examinează unul cîte unul est