Mesajul a fost trimis. Multumesc!

"Ziua memoriei Holocaustului", consacrata lui Benjamin Fondane

Publicat in Ziarul de Iasi, joi 26 ianuarie 2012 ·

Institutul Francez din Iasi organizeaza in aceste zile, pina vineri inclusiv, o serie de manifestari cu scopul de a marca "Ziua memoriei Holocaustului si a prevenirii crimelor impotriva umanitatii". „Aceasta a patra editie a evenimentului este consacrata vietii si operei lui Benjamin Fondane (Barbu Fundoianu), nascut la Iasi pe 14 noiembrie 1898, intr-o familie de origine evreiasca. Recunoscut datorita operei sale bogate si complexe drept unul dintre marii poeti de limba franceza ai secolului XX, eseist, filosof si cineast, victima a unei arestari de la domiciliul din Paris, in 1944, moare in acelasi an intr-o camera de gazare la Birkenau-Auschwitz", precizeaza organizatorii. Astfel, dupa ce ieri, de la ora 18, au fost prezentate texte reunite sub titlul „Benjamin Fondane ii scrie lui Louis-Ferdinand Céline", in interpretarea si regia lui Benoit Vitse, fost director al institutiei, astazi, tot de la ora 18, va fi lansat primul volum al editiei „Opere Fundoianu-Fondane", aparut la Editura Art din Bucuresti. La evenimentul de lansare vor participa Andrei Corbea-Hoisie, cercetator si profesor in cadrul Universitatii „Al.I. Cuza", si Mircea Martin, director al Editurii Art. „Editia de «Opere Funoianu-Fondane» isi propune sa dea seama de toate filierele formative (iudaica, romaneasca, franceza) si de toate genurile literare si artistice in care autorul si-a incercat talentul, atit in limba romana, cit si in limba franceza: poezie, proza, dramaturgie, scenarii de film, publicistica, critica literara, scrisori etc. E vorba de o editie critica din care nu vor lipsi numeroase texte inedite. Fiecare volum este insotit de note si comentarii, ca si de variante (cind acestea s-au pastrat)", explica Mircea Martin. Lansarea va fi urmata de o sesiune de comunicari cu tema „Despre Benjamin Fondane", la care vor participa invitati precum Eric Freedman (presedinte al Societatii de Stud

Articolul in Ziarul de Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Donald Trump, noi amenințări la adresa lui Volodimir Zelenski: „Dacă cineva nu vrea un acord, nu va mai fi prin preajmă mult timp”

Libertatea acum 2 ore
Donald Trump și-a continuat luni amenințările mai mult sau mai puțin voalate la adresa președintelui ucrainean Volodimir Zelenski, pe care îl acuză că respinge eforturile sale de a pune capăt războiului.

Felicia Ţilea Moldovan a murit. Fosta vicecampioană mondială la aruncarea suliței avea 57 de ani

HotNews acum 6 ore
Felicia Țilea Moldovan, vicecampioană mondială la aruncarea suliței, a decedat luni la vârsta de 57 de ani, potrivit graiulsălajului.ro și Agerpres. Fosta atletă s-a stins din viață în Spania, acolo unde era stabilită de mai bine de două decenii. Ce

„Semne concrete de boală psihică” găsite la şoferul care a intrat cu maşina în mulţime la Mannheim

News.ro acum 2 ore
Un şofer a intrat luni cu maşina într-o mulţime în centrul oraşului Mannheim din Germania, omorând două persoane, înainte de a fi arestat de poliţie. „Avem indicii concrete că autorul era bolnav mintal, motiv pentru care ancheta se concentrează asup

„Am un mesaj”. Anunțul lui Nicușor Dan după ce Elena Lasconi a anunțat că nu exclude să iasă din cursa prezidențială în favoarea lui Ilie Bolojan

HotNews acum 4 ore
După ce lidera USR, Elena Lasconi, a declarat că retragerea ei din cursa pentru Palatul Cotroceni în favoarea lui Ilie Bolojan este „negociabilă”, primarul Capitalei, Nicușor Dan, a punctat luni seară că nu există „candidatura” președintelui interim

Traian Băsescu, avertisment sumbru: „Fără sprijinul SUA, Ucraina va capitula. Problema e că urmăm noi”

HotNews acum 2 ore
Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat luni seară că, în cazul în care SUA vor opri sprijinul pentru Ucraina, „nu va mai putea fi vorba de un acord de pace, ci de capitularea” Kievului în fața Rusiei. El a atras atenția, însă, că după acest mom

Trump anunţă că tarifele vamale pentru Canada şi Mexic vor intra în vigoare de marţi. Cum răspund cele două state

Libertatea acum 2 ore
Preşedintele american Donald Trump a declarat luni că nu există nicio şansă ca Mexicul sau Canada să împiedice intrarea în vigoare, marţi, a unor tarife vamale de 25% impuse de SUA, ceea ce a făcut ca pieţele financiare să se clatine în faţa perspec

Investiție uriașă, de 100 de miliarde de dolari. Cel mai mare producător de cipuri din lume vrea să deschidă 5 noi fabrici în SUA. Trump: „E o chestiune de securitate națională pentru noi”

HotNews acum 4 ore
Directorul executiv al Taiwan Semiconductor Manufacturing Company (TSMC), cel mai mare producător de cipuri din lume, a anunțat, luni, că gigantul din industria tehnologiei va investi 100 de miliarde de dolari în SUA, unde vrea să construiască cinci

Nicuşor Dan crede că Volodimir Zelenski a greşit ”intrând într-o retorică” la întâlnirea din Biroul Oval: El avea un obiectiv, să semneze acel acord

News.ro acum 6 ore
Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, candidat independent la Preşedinţia României, a subliniat că Volodimir Zelenski a greşit în întâlnirea cu Donald Trump, în Biroul Oval, deoarece avea ca obiectiv să semneze acordul privind mineralele. ”A f

Ilie Bolojan a discutat la telefon cu secretarul general al NATO, Mark Rutte

Mediafax acum 6 ore
Administraţia Prezidenţială a anunţat că „preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a avut luni, 3 martie 2025, o convorbire telefonică cu Secretarul General al NATO, Mark Rutte.” Sursa menţionată a mai spus ce au discutat cei doi lideri. „Î

Papa Francisc a suferit luni două crize respiratorii „acute”. Ventilaţia mecanică neinvazivă a fost reluată

News.ro acum 6 ore
Papa Francisc a suferit luni două crize de insuficienţă respiratorie acută şi primeşte din nou „ventilaţie mecanică neinvazivă” pentru a-l ajuta să respire, a anunţat luni Vaticanul, relatează AFP şi Reuters. Potrivit ultimului buletin de sănătate p

Vremea

București
acum

mar.

0°/12°
mie.

4°/15°
joi

6°/16°
vin.

8°/17°
Iasi
acum

mar.

1°/13°
mie.

4°/16°
joi

6°/19°
vin.

8°/18°
Constanta
acum

mar.

1°/10°
mie.

5°/12°
joi

6°/13°
vin.

7°/10°
Cluj-Napoca
acum

-4°
mar.

-4°/10°
mie.

2°/13°
joi

4°/15°
vin.

6°/16°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/12°
mie.

4°/15°
joi

5°/17°
vin.

8°/17°