… asa ca n-a fost sa fie. Interventia « cu Basescu » a esuat, pentru ca presedintele n-a avut puterea (sau siretenia) de a-si recunoaste slabiciunile si greselile. Cu alte cuvinte, de a-si roade, precum vulpea lui Machiavelli, piciorul pentru a scapa din capcana. Si l-a luat doar in gura si l-a molfait nitel cand a recunoscut ca o buna parte a romanilor – mult mai multi decat miile iesite in strada – si-au pierdut increderea in el, dar l-a scuipat imediat din gura cand a incercat sa se pozitioneze ca diferit, altfel si, de fapt, impotriva clasei politice. Ca politician, intri, alaturi de toti ceilalti, in paradoxul cretanului (“Toti cretanii sunt mincinosi; eu sunt cretan“) Cretanului-sef : « aceeasi abordare o au si milioane de romani care nu au iesit in strada. Si ei s-au simitit solidari cu cei care prin scandarile lor dadeau semnale legate de saracie, de aroganta politicienilor sau legate de coruptie ». [Nota : Ce nu intelege Basescu e ca atunci cand vine vorba despre reprezentare nu mai exista « impresii false » si « impresii adevarate ». Esti « reprezentat » exact in masura in care ai impresia ca esti.]

A continuat cu aceeasi strategie de molfaire la rastimpuri – « prima mea obligatie este aceea de a restabili legatura de incredere intre mine si acea parte a populatiei ce si-a pierdut increderea in presedinte », « Avem nevoie de oameni politici credibili si asta nu se poate face decat prin transparenta cheltuielilor publice », etc. Exemplul cel mai bun e momentul si cel mai asteptat al discursului : « Nu am nimic de schimbat in comportamentul pe care l-am avut in cele doua mandate. Exceptie, cu siguranta, diminuarea acelor gafe pe care uneori le mai fac public, vezi intrarile pe post in disputa cu Raed Arafat ». In traducere libera, il molfaiesc, dar nu sunt dispus sa-l rod pana la capat.

Motivul ? Dupa cum banuisem de la bun inceput, Basescu e p