„Domnul este un scutier. Vezi? Are cască, scut, baston. Cînd o să-l vezi venind spre tine, o iei la goană. Cînd vei fi studentă, nu acum... Nenea ăla de lîngă are o butelie. O vezi? Acolo sînt gaze lacrimogene care put îngrozitor. Îţi pui fularul la nas şi o iei la fugă. De fapt, mai bine îţi pui fularul peste nas de la început. Dacă nu, o să-ţi facă poze, şi o să-mi vină amenda acasă, şi tot eu o să ţi-o plătesc.“ Scutierul-şef (om serios, spre 45 de ani), dă din cap spre mine, cu o expresie amărîtă, şi îmi zice să nu mai învăţ copilul la prostii. I-am răspuns că e o educaţie necesară şi că, dacă va ţine minte ce îi spun şi dacă o să-i mai repet de cîteva ori cînd o fi mai mare, informaţiile respective ar putea să o ferească de un cap spart sau de un neplăcut voiaj în duba poliţiei. Maria, fiica mea, are 6 ani. Împreună cu soţia mea, ne-am gîndit că manifestaţiile din Piaţa Universităţii sînt un prilej de a-i oferi un surplus de educaţie (de ce nu?) civică. Aşa că, sîmbătă seara (prima sîmbătă a protestelor), am dus copilul să vadă cum arată o demonstraţie. Experienţa noastră (a părinţilor) ne-a permis să „defluim“ (ăsta e cuvîntul profi) spre casă, în momentul cînd am zărit două-trei grupuri de „ţopăitori“. Adică, nişte tineri îmbrăcaţi „conform“ (hanorac şi fular), care ţopăiau sincron, cu mîna dreaptă sus, făcînd la unison un zgomot tip hu-hu. Lozinci nu strigau. Emiteau doar un hu-hu ritmat, ca un fel de Haka mai primitiv, menit să le dea curaj şi să-i mobilizeze pentru o păruiala viitoare, pe care am bănuit-o lesne. Drept pentru care, am pornit spre casă, cam cu o jumătate de oră înainte să înceapă bătălia. În plus, copilul nu era prea gros îmbrăcat. Fular de lacrimogene avea, dar nu voiam să capete vreo răceală, să lipsească luni de la grădiniţă.

DE ACELASI AUTOR Ne consultă Europa! Utilităţi particulare Priorităţi rurale Sînt expiratAcasă ajunşi, f