Opt persoane blocate din cauza viscolului şi zăpezii în localitatea Moviliţa, din judeţul Ialomiţa, care aveau nevoie de asistentă medicală, au ajuns după şase ore la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Slobozia, cu două salvări coordonate de şeful Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa.
Potrivit directorului Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa, Radu Paroş, iniţial, câţiva dintre pacienţi au fost găzduiţi, în noaptea de miercuri spre joi, la Primăria din comuna Moviliţa, iar ulterior drumul naţional 2 în zonă a fost deblocat de jandarmi, poliţişti, pompieri şi autorităţi locale.
"Eu am venit de aseară aici (n.r. - miercuri seară), ca să preiau pacienţii, dar am rămas înzăpezit şi eu la Moviliţa. S-au adunat opt cazuri, care puteau deveni disperate dacă nu se reuşea plecarea. Împreună cu primarul am găsit un utilaj wolă pentru a deszăpezi drumul şi am fost ajutaţi şi de jandarmi, poliţişti şi pompieri. Am plecat cu o ambulanţă,ulterior am avut două care au preluat o femeie operată la Spitalul Sfântul Ioan din Bucureşti, care a rămas blocată cu ambulanţa în drum spre Slobozia, unde urma să fie internată la Secţia de Oncologie a Spitalului Judeţean de Urgenţă", a declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa, Radu Paroş.
Acesta a precizat că alte două femei, una din Moviliţa, cealaltă din Ciochina, care urmau să nască la termen, precum şi cinci persoane dializate, au fost duse la Spitalul municipal din Urziceni una dintre gravide şi la Spitalul din Slobozia ceilalţi pacienţi.
"Copilului de un an şi două luni cu febră i s-au acordat îngrijiri medicale la faţa locului şi nu a fost luat cu ambulanţa. După şase ore am ajuns cu bine la Spitalul de Urgenţă din Slobozia, iar misiunea este încheiată", a mai declarat directorul Serviciului de Ambulanţă Ialomiţa, Radu Paroş.
Mai multe persoane care aveau nevoie de spitalizare, între care o femeie însăr