Retailerul suedez Hennes & Mauritz (H&M) a avut, de la intrarea pe piaţă în România, vânzări de 37, 3 milioane de euro (331 milioane de coroane suedeze), inclusiv TVA, relatează Mediafax. De altfel, H&M se pregăteşte să deschidă încă cinci magazine în ţară, precizează Mediafax, citând surse din piaţa de retail.
În intervalul septembrie-noiembrie, vânzările din România au totalizat 15,6 milioane de euro (138 milioane de coroane), potrivit raportului financiar al companiei. Vânzările la nivel de companie au urcat de la 127 miliarde de coroane, în 2011, la 14, 6 milarde (129 miliarde de coroane).
Profitul net a scăzut, însă, cu 15,5%, de la 18,7 miliarde de coroane la 15,8 miliarde de coroane (1,8 miliarde de euro), din cauza costurilor mai mari pentru bunurile comercializate şi a avansului cheltuielilor operaţionale.
H&M a apelat la reduceri de preţuri ca să dobândească o cotă de piaţă şi s-a extins pe pieţele emergente, unde creşterea este mai rapidă, cu aproximativ 2.500 de magazine la nivel global.
În România, surse din piaţa de retail au declarat în ianuarie că H&M va deschide alte cinci magazine în România în primăvara acestui an, în Iaşi, Arad, Craiova, Brăila şi Suceava.
La sfârşitul lunii noiembrie, H&M avea o reţea de 11 magazine. Iarna neobişnuit de călduroasă din acest an a favorizat vânzările, observându-se o creştere a stocurilor, a explicat compania, citată de Reuters.
H&M a intrat pe piaţa românească în luna martie 2011. Retailerul obţine cea mai mare parte a veniturilor în Europa.

În inter