- unele aspecte -

„Să luăm, de pildă, cazul intelectualilor, categorie stimată în această parte de lume. Un profesor american specializat temeinic în cultura Estului Europei aşa şi defineşte acest spaţiu: locul în care intelectualii sînt supraevaluaţi. Overrated, zicea el. A apărut recent o carte care s-a bucurat de mare succes: Capcanele istoriei de Lucian Boia. Nu ştiu dacă ai citit-o. Să-i vezi acolo! Rămîi năucit. Ce piruete, ce ipocrizie, ce treceri dintr-o barcă-n alta, cîtă sensibilitate la bani şi trai comod. E ceva şi despre tine. Boia ăsta nu face decît să documenteze cu probe ceea ce alţii, precum Paul Johnson sau, înaintea lui, Julien Benda, descriseseră în amănunţime ca fenomen: intelectualii se ridică rareori la înălţimea propriilor idei. De aceea, sînt şi atît de vulnerabili. Vorbesc public şi convingător despre ce este şi cum ar trebui să fie. Dar viaţa îi tentează şi pe ei, ca pe oricare altul. Şi cedează şi ei, ca oricare altul. De ce păcatul lor e mai grav? Doar pentru că au vorbit, mai exact au predicat despre ceea ce nimeni nu prea e în stare să facă fără fisură: să trăieşti virtuos. Faptul că vorbesc îi încearcă. Dacă ar tăcea, filozofi ar rămîne. Nu le-ar zice nimeni nimic pentru că nici nu le-ar simţi cineva rostul. Aşa, vorbind, se expun. Se vîră singuri într-o provocare pe care ştiu că nu o pot învinge, pentru că, de regulă, nimeni nu o învinge. Ah, îi dispreţuiesc pe intelectuali. Şi cu atît mai mult îi dispreţuiesc, cu cît mi se tot spune că sînt unul dintre ei. Şi ţie ţi se spune că eşti un intelectual. Sper că te deranjează asta. Sper că mai ai puţin bun-simţ să simţi cît e de jenant să te ia lumea drept intelectual.“ Nici nu se aşezaseră bine la masă, nu comandaseră încă nimic şi Sami s-a dezlănţuit cu această tiradă. Genu era stupefiat şi, cînd Sami a terminat de turuit şi a început să citească miop meniul, nu ştia ce să spun